CFR Cluj a transferat un portar care are șanse să devină un jucător important. Ionuț Rus va împlini 19 ani…
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, ales președinte de onoare al Asociației Cardinal Iuliu Hossu
PS Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a fost ales preşedinte de onoare al Asociaţiei Cardinal Iuliu Hossu. Adunarea generală…
Clujul are o rețea de comunități culturale vibrante. Unele dintre ele au fost create de artiști, iar altele sunt găzduite…
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretele prin care constată vacantarea posturilor de miniștri ai Dezvoltării, respectiv Transporturilor, ca urmare…
Cei care vor să aibă o alternativă la vacanțele clasice, în care doar se odihnesc și mănâncă, au acum la…
România a preluat la 1 ianuarie 2019 preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene. Timp de şase luni, oficialii români trebuie…
Românii au devenit una dintre cele mai mari comunități naționale din Marea Britanie. Potrivit unor statistici, românii i-au depășit ca…
În 30 decembrie 1947, invadatorii ruşi reuşeau să facă un pas important spre comunizarea ţării. Cu ajutorul unor unelte criminale,…
PNL a devenit principalul partid politic din România în preferințele electoratului, arată un sondaj de opinie realizat de IMAS la…
Președintele Klaus Iohannis a respins propunerile ministrului Apărării pentru postul de șef al Statului Major al Armatei. El a anunţat…









