Primăria Aradului a găsit soluţia universală pentru toate problemele Aradului: DALI (Documentarea de Avizare a Lucrărilor de Investiţii). O asemenea…
Aproximativ 600 de familii cu peste 1.000 de copii au fost sprijinite în perioada sărbătorilor de iarnă prin intermediul campaniei…
Iarna blândă de la acest început de an la Arad provoacă efecte neaşteptate asupra vegetaţiei. Deşi ne aflăm la mijloc…
– interviu cu Nasta Sebastian, pictor – Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru pictură? – Tot ce îmi aduc…
„Eliberează-ţi pofta de aventură!” este sloganul prin care Grupul Renault încearcă să atragă atenţia asupra Noului Duster, autoturismul din gama…
De ani de zile, demersurile privind reintroducerea Cetăţii Aradului în circuitul civil reprezintă motiv de campanie electorală şi de acuze…
În urmă cu câteva minute, chiar în centrul Aradului, a avut loc un accident deosebit. O fetiţă de 12 ani…
Două femei însoţite de trei copii, de etnie romă, au vandalizat containerele pentru colectarea de haine donate de arădeni în…







