Nasta Sebastian: “Fiecare față are o poveste”

– interviu cu Nasta Sebastian, pictor

– Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru pictură?
– Tot ce îmi aduc aminte este că de când am descoperit foaia, indiferent că era de ziar sau curată, și creionul am început să mâzgălesc tot ceea ce vedeam. Trăind la țară, la Pianul de Sus în județul Alba, părinții mei nu au avut timp să-mi vadă înclinațiile. De aceea, prima persoană care a observat atracția mea spre pictură a fost educatoarea din sat. Ea a fost cea care a dat în vileag pasiunea mea. Ulterior, ajuns în clasele primare, după ce părinții mei au decis să ne mutăm în Arad, învățătoarea mea, Laura Sas, a fost cea care i-a sugerat tatălui meu să urmez o școală în domeniul picturii. Datorită ei, pasiunea și studiul au ajuns, în dreptul meu, să se suprapună pentru că am intrat din clasa a V-a la liceul de artă „Sabin Drăgoi” din Arad şi apoi, după bacalaureat, am fost admis la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

– Ce curent artistic consideri că ți se potrivește cel mai mult?
– Nu pot spune că mi se potrivește sau mă caracterizează un curent anume. Totuși, în lucrările mele predomină elementele hiperrealiste.

– Crezi că opera unui artist ar trebui să reflecte neapărat realitățile existenței sale, adică să fie ancorat în perioada pe care o reprezintă?
– Chiar dacă lucrările celor mai mulți artiști reflectă perioada istorică în care au trăit/trăiesc, nu înseamnă că opera trebuie limitată la realitatea contemporană. Din punctul meu de vedere, imaginația și inspirația nu trebuie să aibă frontiere.

– De unde te inspiri de obicei pentru lucrările tale? Călătorești, ai modele pentru creații, mergi în natură?
– Mă inspir de la oameni, mai exact din mimica feței. Fiecare față are o poveste. Mă folosesc de elemente ale feței pentru a produce un contact vizual între privitor și lucrare. Întrucât ne aflăm într-o lume a vitezei și a socializării la distanță, practica complexă a privitului în față s-a deteriorat…sau chiar a dispărut. Or, eu tocmai acest lucru încerc să-l restaurez. Astfel, cel care contemplă o lucrare de-a mea se află în ipostaza psihologului care, pornind de la imagine, trebuie să reconstruiască portretul moral al personajului de pe pânză.

– Ai tabieturi sau superstiții când lucrezi la un tablou?
– Pictez și atât. Nu am tabieturi, nu am superstiții.

– Ce sfat le-ai da tinerelor talente, la început de drum în acest domeniu?
– Același sfat pe care mi-l dau și mie: muncă! muncă! muncă!

 

https://www.saatchiart.com/sebastiannasta

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

one + eight =