Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, faptul că, din 7 mai 2021, se va modifica modalitatea în care persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta la centrele de vaccinare.
Astfel, el a precizat că toți cei care doresc să se vaccineze, dar nu au o programare, se pot prezenta la centrele de vaccinare în intervalul orar în intervalul 14:00 – 20:00.
De asemenea, persoanele de peste 60 de ani se vor putea prezenta la orice oră, fără programare, pentru vaccinare.
”Persoanele de peste 60 de ani se vor przenta direct la centrele e vaccinare, fără programare. Restul persanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta de la ora 14:00 până la finalul programului, la ora 20:00, fără programare”, a declarat Gherghiţă.
Oficialul a mai specificat și faptul că prioritate vor avea, totuși, persoanele deja programate prin platformă, iar dacă la centru se prezintă un număr mai are de persoane decât capacitatea de vaccinare a fluxului, se pot face liste de aşteptare pentru ziua următare.



