Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Centrul de Carieră, Orientare Profesională și Alumni (CCOPA), organizează, în perioada 7–11 septembrie 2026, la Baru, în județul Hunedoara, o nouă ediție a taberei de vară „Reconfigurarea traseului”.

Ediția din acest an, cu tema „Navighează schimbarea cu încredere”, le propune studenților UBB cinci zile de activități dedicate autocunoașterii, clarificării obiectivelor și dezvoltării capacității de a lua decizii profesionale asumate și de a-și construi un traseu profesional într-un context în care planurile se pot schimba, oportunitățile pot apărea neașteptat, iar piața muncii se transformă constant. Pornind de la aceste provocări, participanții vor explora modalități prin care își pot identifica mai bine resursele personale, își pot clarifica motivațiile și pot transforma obiectivele profesionale în pași concreți. Activitățile vor urmări dezvoltarea capacității de automotivare și asumarea unui rol activ în propria evoluție profesională.

„Tabăra este concepută ca o experiență intensivă de învățare și dezvoltare personală, menită să îi ajute pe participanți să își privească parcursul profesional nu ca pe un traseu prestabilit, ci ca pe un proces pe care îl pot construi și reconfigura în funcție de propriile resurse, aspirații și de schimbările din jurul lor”, spun organizatorii.

Participarea este gratuită, iar organizatorii asigură transportul cu autocarul, cazarea și trei mese pe zi pentru întreaga perioadă.

Înscrierile pentru cele 25 de locuri disponibile, destinate studenților Universității Babeș-Bolyai, sunt deschise până luni, 31 august 2026.

Informațiile complete și formularul de înscriere sunt disponibile pe pagina Centrului de Carieră, Orientare Profesională și Alumni al UBB, accesând linkul  https://consilierecariera.ubbcluj.ro/2026/08/03/scoala-de-vara-reconfigurarea-traseului-7-11-septembrie-2026-baru/

Puțin peste o treime dintre candidații la examenul de bacalaureat au promovat

Comments

comments

By UP News