Peste 4.000 de absolvenți ai claselor a VIII-a din județul Cluj au fost repartizați computerizat în învățământul liceal de stat, în cadrul primei etape din acest an.

Deși în 2026 Clujul nu a consemnat nici o medie de 10 la Evaluarea Națională, județul s-a remarcat printr-o performanță de ansamblu ridicată, având aproape 200 de elevi cu medii de peste 9,50.

Harta preferințelor arată că profilul real, în special opțiunea de Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, rămâne magnetul principal pentru cele mai mari medii din județ.

Primii doi elevi la nivel județean au fost admiși la Colegiul Național „Emil Racoviță”, la profilul Matematică-Informatică. Aceștia sunt absolvenți ai Școlii Gimnaziale „Ioan Bob” din Cluj-Napoca și au obținut note excelente la Evaluarea Națională: 9,97, respectiv 9,92.

Locul 3 pe județ (media 9,90), un absolvent al Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”, a ales specializarea Științe ale Naturii de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.

Analiza opțiunilor făcute de candidații cu cele mai mari note relevă un interes uriaș pentru Colegiul Național „Emil Racoviță”. Din cei 28 de elevi care au obținut medii de peste 9,75 la Evaluarea Națională, jumătate au ales acest colegiu.

Distribuția celor 28 de elevi de elită arată astfel:

– 14 elevi – Colegiul Național „Emil Racoviță”;
– 6 elevi – Liceul Teoretic „Avram Iancu”;
– 2 elevi – Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”;
– câte 1 elev – Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Petru Maior” (Gherla), Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” și Liceul Teoretic „Lucian Blaga”.

În total, la nivelul județului Cluj, aproximativ 4.800 – 5.000 de absolvenți de gimnaziu își continuă studiile în învățământul liceal (teoretic, tehnologic, vocațional) și în cel profesional/dual de stat.

Procent de promovare de 78% în Cluj la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ

 

 

Comments

comments