Ministerul Sănătății (MS) a aprobat un nou proiect de finanțare depus de Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj.

Proiectul urmărește dotarea compartimentelor ATI nou-născuți cu echipamente medicale de ultimă generație, îmbunătățirea programelor de screening pentru nou-născuți și realizarea unui Centru regional de formare a personalului de specialitate.

Prin intermediul acestor fonduri se vor demara achiziții de aparatură și investiții la cele două compartimente ATI care funcționează în cadrul Secțiilor Clinice Neonatologie I și II. Anual, cele două compartimente de specialitate tratează un număr de aproximativ 2400 de nou-născuți care prezintă diferite complicații la naștere, provenind din județul Cluj și județele limitrofe. Gradul de ocupare a paturilor de terapie intensivă-nou născuți este de aproximativ 120 %.

Valoarea proiectului este de 14.204.066,77 lei (fără TVA, iar finanțarea se va realiza prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Acesta este cel de-al cincilea proiect de finanțare accesat de SCJU Cluj în ultimii doi ani și al treilea proiect prin PNRR.

Comments

comments

Leave a Reply