Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), la propunerea comună a celor două facultăți de teologie catolică (Facultatea de Teologie Greco-Catolică și Facultatea de Teologie Romano-Catolică), a decis conferirea titlului de Doctor Honoris Causa prepozitului general al Ordinului Iezuit, pr. Arturo Sosa Abascal.

După modelul celorlalte universități europene (Praga, Viena, Vilnius etc.), în tradiția UBB există o serie de etape. Începutul este însă unul iezuit, în condițiile în care Papa Grigore al XIII-lea a delegat Ordinul Iezuit să se ocupe de Universitatea din Cluj, fondată de Regele Ștefan Bathory în 1581. Până în 1773, „Universitas Claudiopolitana” (și astăzi UBB apare în documentele latine cu acest nume) a fost practic în organizarea Ordinului Iezuit, parte din rețeaua internațională de universități iezuite. Ulterior a devenit și o universitate imperială (1698/1774), regală (1872/1919), iar astăzi una republicană (1959/1990).

„Papa, ca instituție, și reprezentanții cardinalilor sunt onorați în comunitatea academică a UBB pentru contribuția din trecut și din prezent la dezvoltarea UBB. Dar acest lucru ar fi fost incomplet fără prepozitul general al Ordinului Iezuit! Dincolo de obligația istorică, acest demers al UBB a fost facilitat de personalitatea de anvergură a prepozitului general al Ordinului Iezuit pr. Arturo Sosa Abascal, astfel încât ne simțim onorați de acceptarea propunerii UBB. UBB are în acest moment cea mai complexă ofertă teologică de pe continent și ne bucurăm că alături de Papa Benedict al XVI-lea (și o serie de cardinali – cel mai recent cardinalul  Leonardo Sandri) și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, se alătură comunității UBB și prepozitului general al Ordinului Iezuit pr. Arturo Sosa Abascal” , declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Ordinul Iezuit reprezintă una dintre cele mai prestigioase structuri ale Bisericii Catolice. Bazele Ordinului au fost puse în 15 august 1534, de un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Sfântul Ignațiu de Loyola. Acest Ordin a fost aprobat de Papa Paul al III-lea, în 27 septembrie 1540.

Iezuiții depun, alături de cele trei voturi clasice călugărești, de ascultare, castitate și sărăcie, și un al patrulea vot, cel de ascultare necondiționată față de Papă. Una dintre cele mai importante realizări ale Ordinului Iezuit este crearea de instituții de educație pe toate continentele locuite. Universitatea Babeș-Bolyai de azi este una dintre aceste instituții.

De asemenea, iezuiții au ajutat Biserica Catolică să depășească șocul provocat de Reforma protestantă. În Transilvania, iezuiții au contribuit la Unirea Bisericii românilor ardeleni cu Biserica Romei și, astfel, la fondarea Bisericii Greco-Catolice. Papa Francisc provine, la rândul său, din Ordinul Iezuit.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply