Cele două stele neutronice, a căror masă combinată era de circa 2,7 ori mai mare decât masa Soarelui, au orbitat una în jurul celeilalte timp de miliarde de ani înainte să se ciocnească la viteze foarte mari şi să explodeze. Fenomenul s-a petrecut în galaxia NGC 4993, situată la 140 de milioane -150 de milioane de ani-lumină de Terra în direcţia constelaţiei Hidra. Un an-lumină reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an calendaristic (9,5 trilioane de kilometri).

Existenţa exploziilor de tip “kilonova” a fost propusă de astronomi în 1974 şi confirmată în 2013, însă ceea ce căutau să observe oamenii de ştiinţă reprezenta un fenomen necunoscut până la explozia detectată în 2017, care a fost studiată intens după aceea.

“Este o explozie perfectă din mai multe puncte de vedere. Este frumoasă, atât estetic, prin simplitatea formei sale, cât şi prin importanţa fizicii sale”, a declarat astrofizicianul Albert Sneppen de la Cosmic Dawn Center din Copenhaga, coordonatorul acestui studiu publicat în revista Nature.

“Estetic, culorile emise de kilonova arată literalmente ca un soare – cu excepţia faptului că ea este, bineînţeles, de câteva sute de milioane de ori mai mare la nivelul suprafeţei. Din punctul de vedere al fizicii, această explozie sferică conţine acele extraordinare procese fizice aflate în centrul unei astfel de fuziuni”, a adăugat el.

Astronomii se aşteptau ca explozia să arate probabil ca un disc aplatizat – ca un fel de clătită luminoasă şi uriaşă, din care să se scurgă un jet de material cosmic.

Kilonova a fost studiată folosind celebrul Very Large Telescope (VLT) de la Observatorul European Austral din Chile.

Oamenii de ştiinţă au formulat câteva ipoteze pentru a explica forma sferică a acestei explozii, inclusiv energia eliberată de uriaşul câmp magnetic al stelei neutronice singulare şi de scurtă durată sau rolul jucat de enigmaticele particule neutrino.