Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean, vor asigura permanența pe întreaga durată a minivacanței prilejuite de sărbătorile care se apropie, respectiv Nașterea Domnului Isus Cristos și Revelionul.

Astfel, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii (Str. Moților, nr. 68) vor funcționa, în intervalul 23 – 26 decembrie a.c. și 31 decembrie a.c. – 2 ianuarie 2023, secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor. De asemenea, părinților li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul de sfat medical pediatric prin telefon ALOPEDI 0364 – 917.

În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” (Str. B.P. Hașdeu, nr. 6) permanența va fi asigurată, în perioada 24 – 26 decembrie a.c. și 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor terapie intensivă, chirurgie toracică și pneumologie.

Totodată, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (Str. Iuliu Moldovan, nr. 23) vor funcționa, în intervalul 24 – 26 decembrie a.c. și 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, atât camera de gardă, cât și liniile de gardă pentru structurile COVID-19, non-COVID-19 și terapie intensivă.

Spitalul Clinic de Recuperare (Str. Viilor, nr. 46-50) va asigura permanența, în perioada 24 – 26 decembrie a.c. și 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor terapie intensivă, cardiologie, neurologie, ortopedie și chirurgie plastică.

Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply