O țară este mai mult decât teritoriul ei. O țară înseamnă oamenii, natura, cultura, tradițiile, istoria și capacitatea sa de a se autoguverna ca națiune. Dar fără un teritoriu suveran pe care să stea, mai poate o țară să continue să existe?

Aceasta este întrebarea, cândva de neconceput, cu care trebuie să se confrunte unele state insulare din Pacific. Din cauza dezastrelor provocate de schimbările climatice, țări întregi din Pacific vor deveni în curând nelocuibile. Mai multe dintre ele sunt destinate să fie complet scufundate până la sfârșitul secolului. Chiar dacă se reușește menținerea încălzirii globale sub 1,5 grade Celsius, națiunile care locuiesc pe atoli, precum Tuvalu sau Kiribati, riscă inundare permanentă.

Insulele din Pacific se află în prima linie a crizei climatice, în ciuda faptului că au contribuit cu mai puțin de 0,03% din totalul emisiilor de carbon din lume. Și, pentru a evita condițiile dezastruoase cauzate de schimbările climatice, iau măsuri disperate pentru a-și proteja existența.

O țară fără teritoriu

Pe 15 noiembrie, la câteva zile după începerea COP27, ministrul de externe al Tuvalu, Simon Kofe, s-a adresat lumii cu un mesaj urgent. Din spatele unui pupitru de lemn, el a anunțat că micuța țară insulară din Pacific va deveni prima națiune digitală din lume.

„Măsurile adoptate la COP26 nu au fost puse în acțiune”, a spus el, în timp ce steagul ONU și al națiunii Tuvalu se legănau în briza ușoară a oceanului în spatele lui. „A trebuit să luăm propriile măsuri de precauție… Pământul nostru, oceanul nostru, cultura noastră sunt cele mai de preț bunuri ale poporului nostru. Și pentru a le proteja de orice prejudiciu, indiferent de ce se întâmplă în lumea fizică, le vom muta în cloud”, a adăugat înaltul demnitar.

La jumătatea distanței dintre Hawaii și Australia, grupul de nouă insule care formează țara are o populație de aproximativ 12.000 de locuitori. Fiind o națiune de atol situat mai jos, este deosebit de vulnerabilă la impactul creșterii nivelului mării, cum ar fi eroziunea țărmurilor, contaminarea surselor de apă dulce și distrugerea culturilor alimentare de subzistență. Specialiștii estimează că țara va deveni nelocuibilă în următorii 20-30 de ani. Pentru a prezerva ceea ce mai are, va fi prima țară care să se recreeze în metavers.

Această decizie face parte din proiectul Future Now al națiunii Tuvalu, un plan pentru cel mai grav scenariu cu care s-ar putea confrunta țara, din cauza schimbărilor climatice. Crearea unui geamăn digital al pământurilor sale este o formă de conservare, o modalitate de a-și replica digital teritoriul și de a-și menține cultura. Spațiul virtual le-ar permite cetățenilor din Tuvalu să interacționeze cu pământul lor și cu frumusețea lui naturală, dar și să interacționeze între ei, folosind limba și obiceiurile proprii.

Tuvalu intenționează, de asemenea, să își mute online sistemele administrative și de guvernare. Dar își poate exercita suveranitatea în spațiul virtual? Pentru Nick Kelly și Marcus Foth, profesori la Universitatea Tehnologică din Queensland, răspunsul este și da, și nu.

Într-un articol publicat pe The Conversation, Kelly și Foth susțin că „combinarea capacităților tehnologice cu caracteristici de guvernare pentru un «geamăn digital» al națiunii Tuvalu este fezabilă”. Exemple precum sistemul de rezidență electronică al Estoniei, o formă digitală de rezidență în care non-estonienii pot accesa servicii precum înregistrarea companiei, oferă speranță. La fel și ambasadele virtuale, precum cea stabilită de Suedia prin platforma digitală Second Life.

Dar faptul ca întreaga populație a unei țări, chiar și una la fel de mică precum Tuvalu, să interacționeze online în timp real este o provocare tehnică. „Există probleme legate de lățimea de bandă, puterea de calcul și faptul că mulți utilizatori au o aversiune față de căști”, susțin Kelly și Foth . În plus, răspunsurile tehnologice la schimbările climatice „exacerbează, adesea, problema, din cauza consumului de energie și de resurse”.

Replica digitală a Tuvalu va semăna cel mai probabil cu un muzeu online și cu o comunitate digitală, dar nu este probabil să fie un „stat-națiune substitut”, potrivit profesorilor.

Relocarea, o ultimă soluție

Pentru Lavetanalagi Seru , coordonator de politici pentru Pacific Islands Climate Action Network [Rețeaua de Acțiune pentru Climă a Insulelor din Pacific] (PICAN), Tuvalu își explorează opțiunile. Fijianul, în vârstă de 30 de ani, spune că mai sunt multe provocări de surmontat. De exemplu, problema zonei economice exclusive a Tuvalu, zona în care are jurisdicție asupra resurselor. „Ce se va întâmpla cu acestea?” se întreabă: „Convenția ONU este foarte clară cu privire la modul în care sunt măsurate. Trebuie definite printr-o bucată de uscat.”

Perspectivele statului Tuvalu sunt „sfâșietoare” pentru Seru, care vede soarta micuțului stat insular reflectată în țara sa natală, Fiji. Deși națiunile de atol precum Tuvalu sunt și mai vulnerabile la dezastrele climatice decât alte țări din Pacific, precum Fiji, care au o altitudine mai mare pe care să se bazeze, și acelea se confruntă cu provocări similare. „Nimic nu poate surprinde durerea și trauma și lipsa de adăpost [pe care locuitorii insulelor din Pacific o vor îndura], acel sentiment de a fi deconectat de la rădăcinile tale”, spune Seru.

Pentru 65% din populația statului Fiji care trăiește pe o fâșie de 5 kilometri față de țărm, amenințarea creșterii nivelului mării este iminentă.

În ultimii patru ani, un organ special al guvernului din Fiji a încercat să descopere o modalitate de a reloca țara. S-a elaborat un plan de 130 de pagini numit „Proceduri operaționale standard pentru relocări planificate”, care în curând se va îndrepta către parlamentul țării pentru aprobare. Planul stabilește modul de relocare a comunităților alor căror case vor fi în curând scufundate. Până acum, șase sate au fost deja mutate și alte 42 sunt planificate pentru a fi relocate în următorii cinci-zece ani.

„Relocarea comunităților este ultima noastră soluție”, spune Seru. „Nu este ceva ce ar trebui să facem din prima. Nu ar trebui să ne dezlocăm comunitățile de pe pământul lor ancestral”. Iar a face asta cu demnitate nu este o sarcină ușoară. Pe lângă case, biserici, școli, drumuri, centre de sănătate și infrastructură esențială, mutarea unei comunități înseamnă și transportul de cimitire, de exemplu.

De asemenea, este vital să se țină cont de fiecare obicei și nevoie a unei comunități. Mutarea unei comunități de pescari în interiorul insulei și solicitarea acestora să se ocupe cu cultivatul poate prezenta provocări, la fel ca mutarea bătrânilor pe dealuri, unde accesul este complicat.

Seru a crescut într-un orășel numit Nausori și și-a petrecut trei ani din copilărie printre rude, într-o comunitate strânsă, de pe coastă. Deși a fost martor la consecințele schimbărilor climatice, el nu a pus lucrurile cap la cap la momentul respectiv. „Am crezut că este un eveniment natural”, povestește el. Abia când a mers la universitate a început să pună cap la cap piesele puzzle-ului.

Apoi, în 2016, ciclonul Winston a măturat la pământ toată țara și a șters o treime din PIB-ul Fiji-ului, în daune.

„Acoperișul casei noastre a fost făcut sul, ca o bucată de hârtie, din cauza vântului”, povestește Seru. „Culturile noastre au fost distruse, așa că familia mea a trebuit să se bazeze pe alimente de la supermarketuri. Ai nevoie de bani pentru aceste lucruri”. Ciclonul a produs atât de multe distrugeri, încât, până astăzi, unele familii încă nu au putut să-și reconstruiască casele. „Încearcă doar să pună mâncare pe masă, nu se gândesc la ce job pot obține pentru a-și face o viață mai bună”, spune Seru.

„Cauza principală a problemelor noastre”

Vocea lui Seru se întărește când este întrebat despre ce poate comunitatea internațională să facă mai bine. Națiunea pe care o numește casa lui, la fel ca multe dintre alte state insulare din Pacific, se află în prima linie a crizei climatice, în ciuda faptului că contribuie la emisiile globale de gaze cu efect de seră doar într-o proporție mică.

„Țările dezvoltate, țările care folosesc cărbune și produse din combustibili fosili, trebuie să pună capăt oricărei extinderi a industriilor de combustibili fosili”, spune el. „Aceasta este cauza principală a problemelor noastre”. Cu toate acestea, deși comunitatea științifică, ONG-urile și activiștii pentru schimbările climatice, precum Seru, au implorat guvernele să renunțe la combustibilii fosili, multinaționale precum TotalEnergies și Shell plănuiesc să deschidă noi locații de producție de gaze și petrol.

Există, de asemenea, o nevoie mare de finanțare. Seru explică faptul că, deși țările vulnerabile din Pacific au planuri de atenuare și adaptare la evenimentele produse de schimbările climatice, ele nu au bani pentru a executa aceste planuri. „Dacă te uiți la seria de dezastre cu care ne confruntăm în fiecare an… Se întâmplă unul, oamenii încă se redresează, apoi lovește altul. De unde vom lua banii (pentru reconstrucții)?”.

Tânărul fijian consideră că este responsabilitatea țărilor „care au beneficiat de resursele noastre” să furnizeze fonduri.

Summitul COP27 s-a încheiat cu crearea unui fond pentru „pierderi și daune” climatice, destinat națiunilor în curs de dezvoltare deosebit de vulnerabile la efectele schimbărilor climatice. Banii vor acoperi costul daunelor pe care aceste țări nu le pot evita sau la care nu se pot adapta. Aproape 200 de țări, inclusiv SUA și state din UE, au convenit să contribuie la acest fond.

Până în 2050, până la 216 milioane de persoane ar putea fi relocate din cauza schimbărilor climatice. Nici migrația, nici relocarea nu au fost abordate în proiectele de acord ale conferinței COP27.

Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a France24.