În urma unei analize a activității serviciului telefonic de tip call center destinat obținerii de sfaturi medicale pediatrice de urgență – 0364-917, din primele trei trimestre ale acestui an, s-a constatat, că ALOPEDIa fost apelat, în primele nouă luni ale anului 2021, de către 8.945 de părinți.
Marea majoritate a apelurilor s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu (70,33%), nemaifiind necesară deplasarea la unitatea de primire a urgențelor sau la o altă unitate medicală. De asemenea, doar în cazul a cinci copii a fost necesară intervenția Serviciului de Ambulanță.
Cel mai frecvent motiv de apelare rămâne febra, un număr semnificativ de părinți solicitând sfaturi pentru copiii care prezintă vărsături, diaree sau dureri abdominale.
În luna septembrie 2021 se remarcă o creștere a numărului de apeluri, 41,77% dintre acestea fiind pentru probleme respiratorii și 26,81% pentru probleme digestive. Totodată, în comparație cu luna mai a acestui an, în septembrie 2021 au fost înregistrate cu 50% mai multe solicitări ale părinților, numărul apelurilor pentru probleme respiratorii a crescut cu peste 50%, iar a celor pentru respirație dificilă s-a dublat.
Reamintim, în acest context, faptul că serviciul de telemedicină al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca – ALOPEDI 0364-917 – are deja o experiență de peste șapte ani și este asigurat printr-o linie de gardă special dedicată acestuia, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Evaluarea se face prin întrebări ce stabilesc gravitatea stării copilului respectiv precum și momentul în care copilul are nevoie de consult medical față în față.