Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, au fost stabilite măsurile pentru asigurarea vaccinării în unităţile de învăţământ a elevilor, studenţilor, părinţilor acestora şi a personalului propriu.
“Practic, este cadrul metodologic după care se va desfăşura procesul de vaccinare în unităţile de învăţământ”, a precizat Gheorghiţă.
Conform acestuia, campania de vaccinare în învăţământul preuniversitar şi cel universitar urmează să se desfăşoare pe o perioadă de două luni. Pentru învăţământul preuniversitar, vaccinarea se poate face fie cu echipe mobile, fie cu înfiinţarea de cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale ale unităţilor şcolare, fie prin arondarea şcolilor la centrele de vaccinare din apropiere care folosesc vaccinurile Pfizer sau Moderna, care se pot administra de la 12 ani. Din datele centralizate până în prezent, 476 de cabinete medicale şcolare au dotările necesare pentru organizarea de centre de vaccinare.



