Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează, din luna octombrie a anului universitar 2021-2022, cea de-a doua ediție a programului de mentorat „Student to Student Team”, program realizat pentru a ajuta studenții din anul I să se integreze în comunitate pe parcursul primului lor an de studii.

Participarea la programul de mentorat este gratuită, iar activitățile desfășurate în cadrul acestuia vor fi organizate de către mentori formați în cadrul Școlii de vară „Student to Student Team”, unde participanții vor avea ocazia să își dezvolte competențe și abilități de care vor avea nevoie ca mentori.

Bobocii se pot înscrie în program din momentul în care au fost admiși la o facultate din cadrul UBB, la link-ul: http://sts.ubbcluj.ro/pentru-boboci/.

„Ideea acestui program pleacă de la dorința noastră, ca universitate, de a construi o comunitate de studenți în adevăratul sens al cuvântului. În viziunea noastră, o comunitate înseamnă oameni care se înțeleg, se respectă, se sprijină reciproc, care sunt acolo unul pentru celalalt, atât la bine, cât și atunci când lucrurile nu merg așa cum au sperat”, a declarat conf. univ. Alexandra Muțiu, prorectorul UBB responsabil de resurse umane, alumni, carieră/consiliere.

”După un an universitar pandemic, UBB speră ca din toamnă să-și întâmpine bobocii față în față la Cluj, oferindu-le o comunitate care să îi ajute încă de la început să se familiarizeze cu toate aspectele vieții studențești și să facă față cu ușurință tranziției către un nou mediu academic și social. Colegii mai mari le vor fi alături, le vor oferi sfaturi, îndrumare și susținere. Participând la întâlnirile organizate de mentorii proiectului pe tot parcursul anului I, bobocii vor fi ghidați și ajutați să se familiarizeze cu instituția, cursurile, profesorii, colegii, cu orașul și cu viața de student UBB”, spun reprezentanții universității clujene.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *