Potrivit unui comunicat de presă transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), persoanele asigurate, din România, vor putea să își ridice medicamentele prescrise pe rețetă medicală, începând din 1 aprilie 2021, de la orice farmacie din ţară.
CNAS menționează faptul că excepţie vor face medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia de află asiguratul, condiţia fiind ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate la care se află şi medicul ce a emis prescripţia medicală.
“Este o măsură care va asigura un acces mai facil al pacienţilor la tratamentele necesare, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm”, a declarat preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe, citat de Agerpres.
În prezent farmaciile comunitare/punctele de lucru pot avea încheiate contracte pentru furnizarea de servicii farmaceutice cu două case de asigurări de sănătate, respectiv cu o casă de asigurări de sănătate judeţeană şi CASAOPSNAJ, pentru punerea în aplicare a noii reglementări, începând cu 1 aprilie, farmaciile comunitare/punctele de lucru care au încheiate două contracte cu case de asigurări vor opta pentru păstrarea unui singur contract, care va fi valabil până pe 30 iunie 2021. După aprobarea noului contract-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, o farmacie comunitară/ punct de lucru farmaceutic va încheia un contract unic cu o casă de asigurări de sănătate, care va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2021, precizează CNAS.