Zenovie Pâclișanu s-a născut în 1886 în comuna Straja, judeţul Alba, nu departe de Blaj, unde și-a făcut studiile gimnaziale şi cele teologice. Apoi a plecat să studieze la Viena la Institutul catolic Augustaneum ca bursier unde a obţinut şi doctoratul. Întors acasă, la Blaj, a ocupat, pe rând, postul de profesor la seminarul teologic şi cel de director al Bibliotecii Centrale din Blaj, până în anul 1920. A fost nevoit, din cauza Primului Război Mondial, să ducă toate manuscrisele de la Blaj la Oradea pentru a le salva, ca apoi să le readucă la Blaj în toamna anului 1918.

Zenovie Pâclișanu nu a fost doar un cleric greco-catolic, ci și istoric. În perioada de pregătire a Unirii a ocupat funcţia de secretar al Consiliului Naţional Român de la Blaj. Din această postură a redactat împreună cu prof. Alexandru Borza şi avocatul Ionel Pop, în toamna – iarna anului 1918, Cronica pregătirii Marii Uniri de către spiritualitatea greco-catolică de la Blaj. După Unirea din 1918, a plecat la Bucureşti unde a ocupat postul de director în Ministerul Cultelor.

La numai 33 de ani, în 1919, Z. Pâclişanu a fost ales membru corespondent al Academiei Române, ca o recunoaştere a meritelor cercetărilor sale. Din 1920 până în 1922 a ocupat postul de director al Arhivelor Statului din Cluj, iar din 1922 până în 1948 a fost, mai întâi, director general în Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, apoi în cel de Externe.

În 1929 a fost consilier pe probleme diplomatice între Vatican şi România. Pentru contribuţia sa la îmbunătăţirea relaţiilor dintre biserică şi stat, Papa Pius al XI-lea l-a ridicat la rangul de prelat papal.

Însă cursul normal al vieții sale a fost curmat de instalarea comunismului în România și de interzicerea Bisericii Greco-catolice, în 1948. Urmărit de Securitate, a fost închis de mai multe ori, prima dată între 1949-1955. A fost torturat cu bestialitate de Securitate, la Ministerul de Interne, Jilava, apoi judecat şi condamnat pentru activitate clandestină religioasă greco-catolică.

Citiți mai multe pe RFI.ro.