Pagina de istorie: Revoluția maghiară din 1956 și reverberațiile ei în România

Milioane de maghiari comemorează în aceste zile Revoluția din 1956, pe care istoricii o consideră drept unul dintre cele mai importante episoade ale luptei pentru libertate în Europa Centrală și de Est.

Mii de maghiari au murit în luptele purtate împotriva trupelor sovietice. Revoluția a avut ecouri și în Transilvania și Banat.

Studenții din Timișoara s-au revoltat împotriva comunismului și au plătit cu ani grei de închisoare. La Cluj, gesturile de împotrivire față de comunism au fost făcute de lideri ai comunității maghiare, dar și de reprezentanți ai Bisericii Greco-Catolice, interzisă de comuniști din anul 1948, scrie RFI în Pagina de istorie.

Revoluția ungară din 1956 a izbucnit în contextul în care locuitorii țărilor ocupate de Uniunea Sovietică în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial se așteptau la un dezgheț ideologic, după moartea lui Stalin, petrecută în 1953.

În acest context, s-a produs reabilitarea judiciară a unuia dintre vechii activiști comuniști, Laszlo Rajk, executat de staliniști în 1949. La cererea văduvei sale, osemintele lui Laszlo Rajk au fost reînhumate în Budapesta, iar la eveniment au luat parte zeci de mii de oameni.

Acesta a fost punctul de plecare al unor proteste de masă, care au dus la înlocuirea Guvernului, după confruntări sângeroase între demonstranți, pe de o parte, și poliția secretă maghiară și trupele sovietice, de cealaltă parte.

În 23 octombrie 1956, a fost adus la putere un vechi comunist, Imre Nagy, care fusese implicat în Rusia sovietică în asasinarea familiei țarului Nicolae al II-lea.

Sovieticii credeau că Imre Nagy va reprima cu duritate protestele. Însă Nagy, care trecuse și el printr-o perioadă de dizgrație, se schimbase. El a decis să îi elibereze pe deținuții politici și a propus o serie de reforme.

Aceste măsuri au aprins și mai tare flacăra revoluției, spune vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar:

”În comunitate mai avem supraviețuitori de la Revoluția din 1956 anticomunistă, pornită în Budapesta și cu foarte mari repercusiuni în toată zona Ardealului și Banatului. Foarte multă lume de atunci, studenți, tineri frumoși au preluat acele idealuri și au crezut în democrația occidentală care prin vocile de dinaintea pornirea revoluției promiteau ajutor, promiteau tot ce aștepta lumea de după Cortina de Fier”, a spus Isvan Vakar.

Maghiarii care participau la revoluție erau convinși că Occidentul va interveni cu fermitate în favoarea lor.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × two =