Prima atestare documentară a Blajului este din 1252, când contele Herbord a cumpărat domeniul de la confluența Târnavelor. În anul 1313, fiul său, Blasius, a intrat în posesia domeniului, unde a întemeiat un sat, care a fost numit Blaj în amintirea sa.

Multă vreme, Blajul a rămas un simplu sat de iobagi ai unui castel feudal. În 1650, în Blaj locuiau doar două familii. Satul și domeniul au intrat în stăpânirea principilor Transilvaniei.

Destinul Blajului s-a schimbat o dată cu Unirea românilor ardeleni cu Biserica Romei. Sediul Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a fost mutat de la Alba Iulia la Făgăraș, iar din 1737 a intrat în posesia episcopilor greco-catolici. Aceștia au acordat Blajului statutul de oraș și au început un vast program edilitar. Au construit catedrala din Blaj, mănăstiri, seminarii, biblioteci, licee, internate și alte așezăminte.

Blajul era unul dintre puținele orașe din Transilvania cu o majoritate etnică românească, grație viziunii episcopului Ioan Inocențiu Micu-Klein. În 1754, episcopul Petru Pavel Aron a deschis la Blaj prima școală publică românească. Acest fapt l-a determinat pe Ion Heliade Rădulescu să afirme că soarele românilor a răsărit la Blaj. Orașul s-a dezvoltat în jurul catedralei, iar curia episcopală a fost organizată după model roman.

Citiți mai multe pe ClujToday.ro și RFI.ro.