În 28 martie 1923, Regele Ferdinand I promulga prin decret regal Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923. Era una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp. Ce anume conținea această constituție aflați din Pagina de istorie de astăzi.Unirea din 1918, care a adus sub Coroana României Basarabia, Bucovina și Transilvania a însemnat o mare bucurie, dar și mari probleme. Elita politică a trebuit să elaboreze o nouă lege fundamentală, care să ofere noilor provincii posibilitatea să se integreze în Regatul României și, totodată, să consolideze reformele promise de Regele Ferdinand I în timpul războiului: cea electorală și cea agrară.
După ce a fost adoptată de Parlament, Constituția a fost promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial o zi mai târziu. Potrivit noii Constituții, România era o monarhie constituțională parlamentară, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil.
Constituția unificării era bazată pe cea din 1866. 78 din cele 138 de articole ale noii Constituții erau păstrate din cea elaborată pe vremea lui Carol I. Constituția prevedea principiul separării puterilor statului. Regele exercita puterea executivă prin intermediul Guvernului, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul și încheia tratate. Acestea deveneau valabile după ce erau aprobate de Parlament.
Citiți mai multe pe ClujToday.ro și RFI.ro.
