În urmă cu o sută de ani, Europa devenise un imens câmp de bătălie pentru armatele țărilor implicate în Primul Război Mondial. Nimeni nu știa, în 4 iulie 1918, cum va arăta Europa de după război. În Răsărit, Imperiul Țarist se prăbușise. În Rusia luaseră puterea bolșevicii, care se luptau cu armatele albe conduse de generali rămași loiali țarismului. Cea mai mare parte a Ucrainei se afla sub controlul Puterilor Centrale, la fel ca și cea mai mare parte a Balcanilor.

România, rămasă singură pe frontul de Est, fusese nevoită să semneze Pacea de la Buftea – București, prin care pierdea teritorii în Dobrogea și în Carpați, dar redobândea Basarabia. Pe Frontul de Vest și pe Frontul din Italia, însă, Antanta obținea tot mai multe victorii.

Balanța conflagrației fusese schimbată de intrarea în război a Statelor Unite ale Americii. Această intrare în război fusese decisă de președintele Woodrow Wilson, care afirma că soldații americani nu luptă în Europa pentru câștiguri teritoriale, ci pentru a face lumea mai sigură pentru democrație. Principiile lui Woodrow Wilson au fost sintetizate în 1918 într-o declarație în 14 puncte, care oferea popoarelor dreptul la o viață națională proprie.

Președintele american a fost în măsură ca, la Conferința de Pace care a urmat Primului Război Mondial, să își impună viziunea în fața unei elite europene fragilizată de război, de distrugerile materiale suferite de țările beligerante și de prăbușirea imperiilor care dominaseră centrul, estul și sudul continentului vreme de secole.

În baza principiilor wilsoniene, Marile Puteri au recunoscut Unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Maramureșulului, Crișanei, Banatului și Transilvaniei cu Regatul României. Woodrow Wilson a rămas astfel în istorie drept unul dintre binefăcătorii poporului român.

Citiți mai multe pe ClujToday.ro și RFI.ro.