Sfântul Isidor de Sevilla s-a născut în orașul spaniol Cartagena în jurul anului 560. El provenea dintr-o familie ilustră, membră a aristocrației Regatului Vizigot. Tatăl său se numea Severianus, iar mama sa Theodora.
Sfântul Isidor de Sevilla a început să fie educat în școala Catedralei din Sevilla. După moartea tatălui său, de educația sa s-a îngrijit fratele său mai mare, Leandru, care devenise arhiepiscop de Sevilla.
Isidor a ales cariera ecleziastică, iar după moartea fratelui său, în anul 600, el a fost ales drept succesor al său și a fost înscăunat drept arhiepiscop al metropolei spaniole.
Sfântul Isidor de Sevilla i-a combătut pe păgâni, însă a respins utilizarea violenței pentru a-i converti pe aceștia la creștinism.
Arhiepiscopul de Sevilla a scris numeroase cărți care au cunoscut o largă circulație în Evul Mediu și în Renaștere. Prin intermediul lucrării ”Sententiarum libri tres”, Isidor de Sevilla a influențat dogmatica și morala Evului Mediu. Însă cea mai cunoscută lucrare a sa este ”Etymologiae”, care este un fel de enciclopedie în care Sfântul Isidor de Sevilla a încercat să rezume întreaga cunoaștere a Antichității. Pentru redactarea acestei lucrări, el a creat niște baze de date numite ”trii”, care seamănă foarte mult cu bazele de date folosite azi de informaticieni.
Citiți mai multe pe ClujToday.ro și RFI.ro.

Catolicii din întreaga lume îl celebrează azi pe Sfântul Isidor de Sevilla. Din anul 2001, el a fost proclamat drept sfânt protector și patron al Internetului, al internauților și al studenților, într-un efort al Bisericii Catolice de a-i inspira pe utilizatorii mijloacelor de comunicare socială să respecte valorile morale promovate de acest sfânt mai puțin obișnuit. Cine a fost Sfântul Isidor de Sevilla aflăm azi din 

