Clujul de ieri: Cu Suveranii prin Ardeal. Note şi impresii

O relatare din anul 1919, care ne demonstrează încă o dată că în spatele zăngănitului de arme şi a încrâncenării politice au stat visuri, speranţe şi lacrimi de împlinire.

„Clujul, oraş istoric, ca mai toate oraşele Ardealului, cu universitate şi clinici ce pot sta alături cu cele mai de seamă ale Apusului.

Clujul în dimineaţa de marţi 28 mai îşi aştepta la rândul lui suveranii cu sare şi rodul pământului (pâinea) cum s-a exprimat aşa frumos prefectul oraşului, iar după discursurile de bună sosire şi răspunsul cald al regelui mereu variat, mereu cu o notă de poezie şi patriotism în el, pornim în oraş. Toată lumea e pe strade, afară de unguri care ascunşi după ferestre şi perdele ne aruncă câte un ochiu nu tocmai prietenos. Dar ai noştri trec fericiţi în mijlocul unei populaţii care nu mai conteneşte cu uralele.

În tribuna pregătită în faţa străvechei biserici calvine, regina în mantia ei cărămizie cu broderii bucovinene pe umeri, cu costumul românesc, cu marama străvezie pe cap, încercuită de un fel de diademă formată dintr-o împletitură de muselină de culoare bleu-pastel, pare în adevăr domniţa plaiurilor româneşti. Ea stă în picioare şi răspunde vesel, cu mâna, fără de contenire, aclamărilor frenetice ale mulţimei care trece valuri.

Clujul de ieri: Cu Suveranii prin Ardeal. Note şi impresii

De odată în public un strigăt răsună: <<Vin Moţii!!>>. Regina e mişcată, ea priveşte în zare şi tresare la chiuiturile necurmate ale falnicilor strănepoţi ai lui Avram Iancu. Călări cu toţii, chipeşi, ei trec împreună cu femeile lor venite să vadă pe <<împărătiţa română>> cum îi zic aproape toţi cei de aici suveranei noastre.

În mijlocul Moţilor, un tun din lemn de cireş relicvă sfântă păstrată din timpul lui Avram Iancu defilează şi el. E străbunul falnicei artilerii care urmează în sunetul goarnelor şi în pasul cailor de o frumuseţe rară ai armatei din întreg Ardealul.

O notă originală de asemenea a conductului de la Cluj sunt carele trase de câte şase boi albi, încărcate cu femei în splendide costume naţionale, cu furcile torcând, înconjurate de flăcăi călări care cântă din felurite buciume şi goarne. Două ore încheiate ţine defilarea şi din nou pornim spre gară şi de acolo spre Turda, unde ajungem seara.

Pe Câmpia Turzii

O mândră primire e rezervată şi aici suveranilor. La gară îi întâmpină figura măreaţă a episcopului Miron Cristea, care a doua zi dimineaţa înconjurat de întreg clerul în sfinte şi de preţ odăjdii, rosteşte slujba de odihnă a marelui Voevod Mihai pe locul stropit cu sângele lui.

Aici priveliştea e de neuitat: o mare de capete şiruri de oameni fac alei compacte printre verdele câmpiei. La poalele dealului unde se oficiază slujba, o cruce mare, înconjurată de mormane de flori încercuită de panglici tricolore ne arată unde a picat trupul lui Mihai Viteazul. Iar glasul falnic al episcopului Cristea străbate văzduhul. După datina strămoşească suveranii gustă din colivă apoi coboară şi amândoi îngenunchează la crucea aceluia a cărui memorie e azi slăvită sub cerul liber şi faţă de miile de români dezrobiţi.

Suveranii în mijlocul poporului

Dar poporul e nerăbdător; el vrea să-şi vadă aevea visul, să-l pipăie şi să-l trăiască. El strigă, chiamă din tot sufletul pe domn şi doamnă. Suveranii coboară din nou dealul unde s-a oficiat slujba şi trec amândoi, regele pe o parte, regina pe alta, a aleilor, prin faţa noilor lor supuşi.

Scene nemaipomenite se petrec atunci: femeile, copiii, bătrânii sărută mâinile reginei, mantaua regelui, iar mulţimea e cu greu ţinută să nu îngrămădească pe atât de mult aşteptaţii. Cei mai bătrâni sunt sfârşiţi de emoţie. Un moşneag se îndreaptă către generalul Văitoianu şi plângând exclamă: <<Dragii mei, dragii mei aţi venit>>.

Cu o blândeţe rară, generalul mângâie pe bătrân pe capul înălbit de ani şi necazuri, îl ia de mijloc şi îi spune: <<Fiţi liniştiţi, acu o să aveţi pământul vostru şi o să vă stăpânească românii noştri şi ai voştri>>. Suspine şi lacrămi răspund singure acestor cuvinte blajine şi însuşi generalul are ochii plini de lacrimi.

Cu mare greutate se pot smulge suveranii din mijlocul poporului, care apoi la rândul lui merge de îngenuche, se roagă şi mulţumeşte umbrei Voevodului Mihai că le-a fost îngăduit să vadă iar domn român pe iarăşi româneşti plaiuri”. [„Dimineaţa”, Anul IV, nr.4703, Bucureşti, 5 (23) iunie 1919].

Clujul de ieri: Cu Suveranii prin Ardeal. Note şi impresii
Clujul de ieri: Cu Suveranii prin Ardeal. Note şi impresii
Clujul de ieri: Cu Suveranii prin Ardeal. Note şi impresii

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × 1 =