Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, a primit, la începutul acestei săptămâni, distincția „Honorary Fellow”…
Consiliul Județean Cluj a aprobat demararea demersurilor necesare în vederea trecerii unui teren, în suprafață de 5.000 de mp, din…
Curtea de Apel Târgu-Mureș a decis suspendarea pentru sezonul 2021-2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări.…
Secvențierea genomică a probelor colectate de la persoane bolnave de COVID duce la aflarea variantei de SARS-COV-2 cu care s-au…
Inspectoratul Școalar Județean Cluj a distribuit reprezentanților desemnați de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat, din județul…
Iubitorii de alergare sunt chemați de 321sport, o comunitate sportivă din România, să doneze sânge în perioada 6-20 decembrie, în…
Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului…
Plenul reunit al forului administrativ județean a aprobat alocarea unor fonduri suplimentare, în valoare de aproximativ patru milioane de lei,…
În România, trec aproximativ șase luni de zile de la momentul prezentării la medic a bolnavului care suferă de cancer…
O companie din Oxfordshire, Emergex, va începe în curând testele clinice ale unui vaccin de a doua generație împotriva Covid-19,…









