Un alt proiect care a intrat în etapa de contractare, în domeniul sănătății, este proiectul „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic…
Contractul privind lucrările de construire, în Cluj, a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc,…
Contractul care vizează furnizarea a 25 de microbuze electrice pentru elevii clujeni a fost semnat. Investiția este finanțată prin fonduri…
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj a semnat contractele de finanțare pentru două noi proiecte din…
Cinci contracte de finanțare care au ca obiectiv atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate, în activități de cercetare, dezvoltare…
Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, în vederea realizării…
Joi, 11 noiembrie 2021, a fost semnat contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de…





