Universitatea Babeș-Bolyai a deschis șantierul pentru cea mai mare infrastructură de imagistică biomedicală între Europa de Vest și China –…
Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Clinic de Recuperare cu noi echipamente medicale. În cadrul unității sanitare aflate în subordinea…
Potrivit edupedu.ro, proiectul Legii Educației, emis de către ministrul Ligia Deca, prevede ca pentru anul școlar 2023-2024, să crească valoarea…
Lansat în urmă cu 6 ani în România, Programul „înCerc” de prevenție a diabetului zaharat de tip 2 (DZ2) și…
Grădinița Specială Cluj-Napoca beneficiază de mobilier și echipamente noi care contribuie la desfășurarea în condiții optime a activității specifice. Astfel,…
Angajați, voluntari și aspiranți din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și din Formația Salvamont Vlădeasa, vor fi implicați în…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, instituție sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost dotat cu noi echipamente…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii a fost dotat cu noi echipamente medicale. Mai exact, unitatea sanitară a primit șase…
Să controleze fulgerele: asta și-au propus oamenii de știință, care au realizat deja o primă demonstrație experimentală, în vârful unui…
Cercetătorii italieni au analizat modul în care Val Ventina, o regiune din Alpii italieni, a fost acoperită de zăpadă în…









