Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă în 19 martie 1965. Cu tact, Ceauşescu a reuşit să îl atragă de partea sa pe Maurer împotriva lui Apostol, care pretindea că Gheorghiu-Dej l-a nominalizat direct la succesiune. În cele din urmă comuniștii au ajuns la un compromis politic: Ceauşescu a ajuns la conducerea partidului, Stoica în fruntea Consiliului de Stat, iar Maurer la conducerea Guvernului. Alegerea lui Ceaușescu în funcția de prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român a avut loc pe 22 martie 1965. Câteva luni mai târziu, partidul a revenit la denumirea lui inițială, de Partidul Comunist Român, avută îniante de fuziunea cu Partidul Social Democrat.

Nicolae Ceauşescu a continuat linia politică de independenţă faţă de Moscova, adoptată încă de la începutul anilor ’60 de Gheorghiu-Dej. În aceste condiții, opinia publică occidentală și oficialii statelor democratice au receptat cu entuziasm breşa făcută în „lagărul socialist” de România.

Consecinţă imediată a aprecierii României pe scena internaţională a fost printre altele, vizita oficială la București a preşedintelui francez Charles de Gaulle, în mai 1968. Momentul de apogeu al regimului a fost condamnarea publică a invadării Cehoslovaciei de către trupele statelor membre ale Pactului de la Varşovia. Ceauşescu a refuzat ca trupe ale armatei române să participe la înăbuşirea fenomenului ce a rămas cunoscut ca „primăvara de la Praga”.

Citiți mai multe pe ClujToday.ro și RFI.ro.