După jumătatea secolului al V-lea, puterea imperială romană devenise o ficțiune. Împărații Imperiului Roman de Apus reușeau să se mențină la putere doar cu ajutorul mercenarilor germanici. În favoarea germanicilor, Imperiul Roman de Apus pierduse provincie după provincie, iar vechi teritorii imperiale fuseseră transformate în regate conduse de suverani franci, burgunzi, vizigoți sau vandali.

Însă titlul imperial continua să exercite fascinație. După anul 470, una dintre figurile cele mai importante din Imperiu era patricianul Orestes. Acesta servise în calitate de diplomat pentru hanul hunilor, Attila, iar după moartea sa, Orestes a servit în armata imperială romană, unde a parcurs treptele unei cariere strălucite. Împăratul roman Julius Nepos i-a încredințat cea mai importantă funcție, cea de Magister militum.

La doar câteva luni după ce a preluat controlul asupra legiunilor romane și al trupelor de mercenari din Italia, Orestes s-a răsculat împotriva lui Julius Nepos. Împăratul roman s-a refugiat în Dalmația, de unde a continuat să revendice dreptul său de a conduce Italia. Soldații lui Orestes doreau să îl proclame pe acesta drept împărat, însă Orestes a decis să îl urce pe tron pe fiul său, Romulus Augustulus. Acesta a fost încoronat în 31 octombrie 475, dar puterea efectivă era exercitată de tatăl său.

Citiți mai multe pe ClujToday.ro și RFI.ro.