Alba Iulia este construită peste un oraș roman, iar acest lucru înseamnă un uriaș potențial turistic, care atrage un număr mare de turiști. În acest context, lanțul hotelier internațional ACCOR a evaluat oportunitatea construirii unui hotel care să le ofere atât localnicilor, cât și celor care vizitează orașul, posibilitatea de a regăsi frânturi din istorie prin protejarea și conservarea vistigiilor romane între zidurile unui hotel de 4 stele – Mercure.
Descoperirile făcute la Mercure Alba Iulia au oferit o perspectivă unică asupra vieții din Antichitate (secolele II-III). Având în vedere zona unde a fost construit hotelul, descărcarea arheologică a fost realizată cu atenție maximă, iar o mare parte dintre acestea au fost protejate cu geotextil, în timp ce altă parte este expusă în interior. Supravegherea arheologică a fost efectuată de echipa Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca.
”Pe locația acestui hotel s-a aflat o casă, un domus, unde s-au găsit numeroase vestigii. În Alba Iulia, în zona unde suntem noi, nu se poate construi fără descărcare arheologică. Este obligatoriu un aviz de la Ministerul Culturii. Arhitectura și designul hotelului se bazează exact pe acest lucru, pe respectul pentru istorie și conservarea patrimoniului. De exemplu, acest hotel ar fi trebuit să aibă o parcare subterană prevăzută cu o rampă, la care a trebuit să renunțăm. Hotelul nu are o fundație, ci se susține pe 256 de piloni forati cu adâncimi de 15-20 m pe care este construită toată structura” explică managing pertenerul Dentotal Group, dezvoltatorul hotelului, Bogdan Dogariu.
Povestea Mercure Alba Iulia a început în 2021, când clădirea care găzduia vechea tipografie ALTIP a fost cumpărată. A început de la un proiect îndrăzneț ce a reunit respectul pentru patrimoniul istoric și inovația arhitecturală contemporană. După demolarea clădirii, a fost pregătit terenul pentru săpăturile arheologice, iar procesul de descărcare arheologică a fost unul minuțios și a implicat o echipă de specialiști care au săpat cu grijă și au documentat fiecare descoperire.
Supravegherea arheologică a fost efectuată de echipa Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca, sub conducerea Dr. Vitalie Bârcă. Aceste lucrări arheologice au avut ca scop expunerea unei vile romane, precum și a unui segment din trama stradală a vechiului oraș civil roman, care a apărut în apropierea castrului legiunii a XIII-a Gemina. Ultima etapă a procesului a constat în conservarea ruinelor și valorificarea acestora, conform documentației avizate de Ministerul Culturii, elaborată de arhitect Alina Curea și restaurator Valentin Ștefan. Prin intermediul acestor lucrări, o parte din vestigii au fost conservate, restaurate și expuse în zona spa, unde se află chiar și încăperea destinată saunei din perioada antică. Restul vestigiilor au fost tratate și acoperite cu geotextil pentru a asigura conservarea lor sub hotel.
Astfel, astăzi, toți cei care trec pragul de la Mercure se pot bucura de primul hotel de 4 stele afiliat unei rețele internaționale din Alba Iulia. Hotelul oferă 118 camere (inclusiv 10 apartamente), sală de conferință modulară care poate acomoda până la 500 de persoane, un restaurant a la carte, bar, centru spa și sală de fitness. Hotelul se adresează călătorilor curioși și pasionați, care caută experiențe locale autentice. De menționat că este pet friendly, așa că toți prietenii necuvântători sunt bineveniți oricând. Camerele Mercure Alba Iulia au suprafețe generoase (minimum 22 mp cele single și minimum 44 mp apartamentele) astfel încât sunt ideale pentru orice fel de călătorie și pentru orice tipologie de oaspeți.
Cu o investiție de peste 10,5 milioane de euro, hotelul este rezultatul unui proiect realizat pe baza unui studiu de fezabilitate efectuat de o companie independentă specializată în industria hotelieră. Dezvoltatorul hotelului Mercure Alba Iulia este Dentotal Group, partener tradițional al Accor.
Despre brandul Mercure
Inspirată de Mercur, zeul roman al călătoriilor, marca Mercure oferă mult mai mult decât un loc de cazare, este o poartă către o destinație, o invitație la explorare și descoperire a locurilor și oamenilor.
Fondat în 1973, brandul este dedicat misiunii de a-și face oaspeții să se simtă că aparțin locului unde călătoresc, fie că vorbim de Alba Iulia sau alte orașe din România unde este prezent hotelul, fie că vorbim de destinații din Europa, Asia sau America. Pentru aceasta, brandul Mercure a dezvoltat programul Discover Local prin intermediul căruia fiecare dintre hotelurile brandului încorporează specificul local atât prin elementele de design alese, cât și prin invitația lansată de a descoperi gastronomia și băuturile locale astfel încât esența unică a fiecărei destinații să fie reflectată în experiența de călătorie reprezentată de Mercure.
De altfel, brandul Mercure este prezent în peste 60 de țări unde operează peste 1000 de hoteluri, acesta fiind cel mai amplu plan de expansiune din portofoliul Accor. Mercure deține cel mai amplu plan de expansiune din portofoliul Accor, și fiecare dintre acestea oferă experiențe autentice, la standarde înalte de calitate.



