“În lumea designului, toată lumea lucrează la bio-materiale. E un domeniu care se dezvoltă repede și încontinuu”, spune Rachel Rosenkrantz, care i-a primit pe reporterii AFP în atelierul său, înconjurată de cărți, instrumente muzicale, unelte și plante, în orașul Providence, unde predă la renumita Rhode Island School of Design.
Bineînțeles, ca în cazul oricărei inovații, “este încă un pic de “Vest Sălbatic” și toți încercăm lucruri diferite”, adaugă ea.
“Dar nu mai este vorba doar de o idee hippy, deoarece companiile precum (producătorul german de automobile) BMW folosesc acum fibre de in pentru a face tablouri de bord”, iar grupul francez de lux Hermès a folosit “pielea” de pe ciuperci pentru căptușelile genților, explică ea.
Așadar, cum își confecționează Rachel Rosenkrantz chitara, denumită “Mycocaster” după celebrele Stratocaster, marca Fender?
Ea scoate din frigider o pungă de miceliu și coji de porumb și toarnă conținutul într-o matriță dezinfectată.
Miceliul este partea vegetativă a ciupercilor, formată din filamente albe. Într-un fel, rădăcinile și sistemul lor digestiv.
Maestra explică zâmbind: “Rădăcinile pot lua orice formă doriți. Este ceva foarte frumos în asta. Chiar dacă fructul are o formă specifică, rădăcinile nu au. Deci este posibil să le modelezi, fără să fie nevoie să îndepărtezi vreun material, pentru că materialul însuși este cel care umple golurile”.
Pentru “a face o chitară într-o formă, mai degrabă decât a o sculpta”, conținutul este lăsat să se odihnească timp de una sau două săptămâni înainte de a fi pus în cuptor pentru a se usca complet și a semăna cu ceea ce franțuzoaica compară cu coaja de brânză Brie.
În mod tradițional, lutierii își confecționează instrumentele din cedru, mahon, abanos sau lemn de trandafir, în funcție de calitatea sunetului dorit.
Lemnul este, bineînțeles, biodegradabil, dar Rachel Rosenkrantz, o lutieră ecologică, este preocupată de defrișări și caută materiale mai durabile.
“Ar trebui să continuăm să folosim aceleași specii (de lemn) ca acum 400 de ani? Dar cine cântă cu adevărat muzică așa cum se cânta acum 400 de ani? Câțiva studenți de la Juilliard? Bine, ei au nevoie de asta”, spune ea.
“Dar dacă vrem să creăm noi tipuri de muzică, avem nevoie și de noi metode de a face instrumente”, spune ea, amintind plopul și bambusul, care, în opinia ei, nu sunt folosiți suficient în fabricarea instrumentelor muzicale.
”Este foarte departe de chitara tradițională, are un sunet mai nazal”, spune ea pentru AFP. “Este pur și simplu un sunet nou. Nu va înlocui cedrul, pentru că nu este cedru… Ideea mi-a venit în timp ce studiam ambalajele din polistiren. Cum ciupercile erau folosite pentru a înlocui polistirenul, despre care se știe că este un bun conducător de sunet, deoarece este plin de aer, am început să testez dacă omologul său natural ar face același lucru. Și a făcut-o. Dar timbrul era diferit”, explică ea.
Desigur, având în vedere timpul necesar pentru a face o chitară, prețul începe de la… 6.000 de dolari (5.500 de euro).
Dar Rachel Rosenkrantz visează la o mare companie de genul: “Să le producem cu 50 de dolari chitara (pentru ca) fiecare copil să poată avea una””.
