Sectorul agroalimentar din România are nevoie de o regândire radicală a strategiei naționale, în care agricultura ecologică trebuie încurajată și finanțată mult mai consistent decât în prezent. Deși inițiative există, statul face foarte puțin pentru a susține acest domeniu de activitate din partea sectorului public.

În perioada 23-25 septembrie 2026, realitățile economice și soluțiile tehnologice din domeniu au fost dezbătute intens în cadrul a trei acțiuni strategice majore organizate la nivel național: evenimentul național al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Rețeaua Rurală Națională la Constanța, sesiunile academice de la Academia de Științe Agricole și Silvice și cea de-a IX-a ediție a Bucharest Food Summit. În cadrul acestor momente, consorțiul de clustere și Asociația Inter-Bio a pus accentul pe dezvoltarea de proiecte care să sporească forțele de coeziune națională și regională în jurul acestui mod de a practica agricultura. Organizația a lansat un semnal de alarmă clar: scepticismul actual față de sectorul bio blochează dezvoltarea țării, iar în timp ce instituțiile statului oferă un sprijin insuficient, Inter-Bio și mișcarea sa de clustere ale agriculturii ecologice (Bio Danubius, Bio Concept Valea Prahovei, Bio Oltenia, Bio Nest și Bio Terra) vor continua să dezvolte inițiative care pun la dispoziția fermierilor un lanț integrat de servicii private pentru competitivitate și expansiune la export.

Acțiunea RRN Constanța: Inovarea pusă în slujba agriculturii ecologice și atenuarea schimbărilor climatice

În cadrul evenimentului „Agricultura ecologică a viitorului: inovare, sustenabilitate și oportunități de finanțare”, desfășurat la Hotel Zenith din Constanța, Inter-Bio a demonstrat că trecerea la agricultura curată necesită bugete mult mai mari. În lucrarea strategică „De la idee la impact: inovarea în proiectele de promovare a agriculturii ecologice din România”, Costin Lianu a explicat importanța transferului tehnologic direct în fermele-pilot. Vizitele pe teren din 24 septembrie au arătat aplicații practice de succes în procesarea ecologică a laptelui, vinificația inovativă și procesarea trandafirilor.

„Dacă agricultura convențională folosește tehnologia pentru a injecta mai multă chimie în pământ, agricultura ecologică folosește tehnologia pentru a pune mai multă inteligență pe noi lanțuri de consum sănătos pentru om și pentru planetă. Transformarea digitală nu este un scop în sine pentru agricultură, iar ipostaza cea mai sustenabilă de utilizare a ei este în ferma ecologică, transformând profund modul de a consuma produse.” a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, președintele Inter-Bio și coordonatorul Wallachia eHub.

Singurul „Living Lab” din România concentrat pe ferme ecologice

Pentru că fermierii nu pot aștepta strategii guvernamentale care întârzie, Inter-Bio oferă sprijin direct prin hub-ul de inovare open-social IH Bio Danubius, singurul Living Lab de agroecologie din România recunoscut la nivel european de rețeaua ENoLL și în proiectul Agroecology-TRANSECT. În cadrul evenimentului „Ziua Recoltei”, asociația a arătat cum sprijină fermierii prin servicii integrate pe care statul nu le acoperă: consultanță completă pentru inputuri ecologice și protocoale curate de producție de la sămânță la bune practici; măsurarea direct pe teren a sechestrării carbonului; pregătirea unui grup de 20 de ferme românești de elită pentru schimbările climatice, pregătirea consultanței agricole dedicate exclusiv acestui sector și dezvoltarea unor scheme de calitate pretabile pentru viitoare districte ecologice. Acest lucru a fost posibil prin implicarea Inter-Bio în proiecte Horizon Europe precum Agroecology-TRANSECT, OrganicTargets4EU, Organic Climate Net și Organic Advice Network.

Bucharest Food Summit: Scepticismul devine o vulnerabilitate

La nivel global, piața bio a atins 145 de miliarde de euro și va ajunge la 734 de miliarde de dolari până în 2035. În tot acest timp, un român cheltuiește anual doar 2-3 euro pe alimente ecologice, fapt ce a provocat o creștere explozivă cu 244% a importurilor bio la raft.

„Capitalismul urăște vidul. Faptul că în România au crescut importurile de produse bio cu 244% arată că banii consumatorilor noștri nu merg în buzunarele agribusiness-ului autohton, ci finanțează fermierii din alte țări europene. A fi sceptic astăzi în privința agriculturii ecologice și a digitalizării ei este ca și cum ai fi fost sceptic în privința internetului în anul 2000. Fereastra de oportunitate se închide rapid, iar intrarea pe piață peste 5 ani ne va costa și mai mult”, a declarat Costin Lianu.

Sprijin privat pentru export în lipsa programelor de stat

Producătorii români de produse procesate ecologice se confruntă în prezent cu un dublu blocaj sistemic. În primul rând, se constată absența unei strategii de stat pentru exportatori, ceea ce prăbușește competitivitatea românească. Spre deosebire de competitorii europeni care beneficiază de scheme de ajutor de stat masive și bugete agresive de promovare, exportatorii români bio sunt neglijați, iar fără susținere publică pentru achiziții publice care să stimuleze consumul, logistică sau prezență la mari târguri, brandurile autohtone rămân invizibile în afara țării. În al doilea rând, se manifestă politica restrictivă a marilor lanțuri comerciale care încurajează aprovizionarea de la procesatori ce domină și controlează comerțul cu materii prime din România. Marile corporații de retail colectează din România doar de la procesatori sau fermieri acceptați de aceștia în condiții nu tocmai transparente. Adesea materia primă din România merge la procesare în alte țări și se întoarce în țară încorporată în branduri internaționale. Producătorii locali, fără a deține o forță de negociere pentru că sunt în special IMM-uri, deși încearcă să aducă produse procesate la raft, o fac cu mare greutate și la prețuri mici, neputând astfel să construiască identitatea brandurilor românești.

Pentru a sparge acest blocaj, Inter-Bio încearcă soluții comerciale proprii. Printre acestea se numără lansarea și pilotarea a două posibile districte agroecologice bazate pe standarde voluntare stricte de calitate, care pot opera sub etichetele proprii „Bio Danubius” (pentru zona bazinului Dunării) și „Carpathia Organics”. De asemenea, asociația oferă instrumente digitale bazate pe inteligență artificială prin serviciile EDIH Wallachia eHub și rețeaua Enterprise Europe Network. Prin platforma „Busola Exportului” (Export Compass), se asigură o diagnosticare consistentă a maturității de export și maparea oportunităților de matchmaking internațional, ceea ce ar garanta prezența accelerată a produselor procesate cu valoare adăugată mare pe piețele europene și la marile târguri internaționale, cum ar fi Biofach.

„Noi folosim forme de cooperare europene precum instrumente folosite de Enterprise Europe Network, unde suntem membri, pentru a stimula și promova exportatorii români de produse ecologice și nu numai. Expunem în fiecare an la expoziții regionale – în 2-5 octombrie vom merge la Kavala Expo Grecia cu producători proeminenți și vom face acest lucru în continuare, dar nu putem trece sub tăcere faptul că fondurile dedicate sectorului pentru finanțări de stat au fost tăiate total în cursul acestui an pentru a le duce probabil spre alte finanțări de târguri. România are probabil unele dintre cele mai ineficiente și puțin diversificate forme de susținere a exporturilor la nivel național în acest domeniu, dar și în altele. Am atras atenția mereu că pentru lansarea exporturilor avem nevoie de centre specializate de formare și pregătire a exportatorilor potențiali. Singurele astfel de centre cu finanțare de stat au funcționat în perioada 2017-2019 prin acordul de cooperare româno-elvețian. Dincolo de exportul de produse ecologice, poate că ar trebui să reflectăm mai mult asupra pârghiilor reale de competitivitate națională care ne pot ajuta să ieșim din menghina îndatorării și a deficitelor excesive”, a declarat Costin Lianu.

Asociația și Consorțiul de clustere Inter-Bio reprezintă o organizație umbrelă din România dedicată promovării bioeconomiei, sustenabilității și inovării deschise în sectorul agroalimentar. Prin integrarea conceptului de Living Lab și parteneriatele strategice inter-rețele (EEN, EDIH, ENoLL), Inter-Bio conectează universitățile, fermierii, autoritățile și societatea civilă în scopul de a crește competitivitatea internațională a produselor românești cu valoare adăugată. Inter-Bio cooperează strâns cu Asociația Centrelor de Afaceri de Export (ACEX) pentru promovarea exporturilor.

Proiect de peste 80 de milioane de lei: Încep lucrările de reabilitare și restaurare la Ansamblul Muzeal „Octavian Goga” din Ciucea

Comments

comments

By UP News