Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a încheiat sesiunea de vară a admiterii cu cifre în creștere față de anul trecut.

Interesul crescut al candidaților reconfirmă statutul UBB de instituție de învățământ superior de referință la nivel național și internațional, pregătindu-se totodată să lanseze programe noi în premieră pentru România.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, a prezentat bilanțul admiterii în cadrul unei conferințe de presă, subliniind că pentru locurile bugetate concurența medie a fost de aproximativ 2,5 candidați pe loc.

Cifrele verii: Mii de locuri confirmate și facultăți de top
Până în prezent, 9.135 de candidați și-au confirmat deja locul la nivel de licență (dintre care 51 la taxă), în timp ce la programele de masterat s-au înregistrat peste 4.530 de confirmări.

Topul celor mai căutate facultăți din acest an include:
– Psihologie și Științele Educației;
– Economie și Administrarea Afacerilor (FSEGA);
– Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC);
– Drept
– Matematică-Informatică

„Vedem o creștere ușoară față de anul trecut atât la licență, cât și la master. Asta reconfirmă, dacă mai era cazul, că UBB este o universitate națională de referință, una reprezentativă la nivel Central-Est European și vizibilă european/internațional, un pașaport de excelență pentru succesul în viață” a precizat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Schimbare de paradigmă: Tinerii se orientează spre specializări avansate
O tendință remarcată la nivelul întregului mediu universitar este reorientarea interesului dinspre informatica clasică spre domenii tot mai specializate.

Rectorul UBB a explicat că, deși s-a înregistrat o ușoară scădere pe zona de informatică tradițională, programul de Inteligență Artificială introdus recent cunoaște o creștere continuă. Hipoteza avansată de conducerea universității este că tinerii caută încă din faza de licență o nișă tehnologică mai avansată.

Premieră națională: Podiatrie la Cluj și noi doctorate
Din această toamnă, UBB își extinde oferta educațională cu programe noi, precum Nanoștiințe, Educație timpurie și o premieră absolută pentru sistemul universitar din România: Podiatria. De asemenea, universitatea introduce două domenii noi de doctorat, respectiv Medicină și Administrarea Afacerilor.

Referitor la dezvoltarea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, Daniel David a clarificat că UBB nu își propune să intre în competiție cu UMF „Iuliu Hațieganu”.

„O universitate comprehensivă nu poate exista fără componentă biomedicală, dar noi nu dezvoltăm această facultate pentru a concura UMF. Dimpotrivă, încercăm să construim programe complementare” a completat David.

Admitere în septembrie pentru locurile rămase libere
Pentru specializarea de Podiatrie, admiterea va avea loc în sesiunea de toamnă. Examenul va consta într-o probă scrisă la Biologie (cu o pondere de 75% din media finală), la care se adaugă media examenului de Bacalaureat (25%).

Sesiunea a doua de admitere la UBB se va desfășura în perioada 7 – 16 septembrie 2026.

Elevii cu medii egale pot face schimb de locuri între licee VEZI până când se depun dosarele

 

 

Comments

comments