Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Muzeul „Alexandru Duma” al Direcției Patrimoniu Cultural Universitar (DPCU), organizează luni, 8 iunie 2026, de la ora 17:00, prelegerea cu titlul „What Is It Like to Be an AI? – Selfhood, Consciousness, and Knowledge”. Evenimentul, susținut de Alina-Lorelay Rogojan, studentă în anul II la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (specializarea Psihologie – Științe Cognitive), propune o incursiune complexă la intersecția dintre psihologie, științe cognitive și filozofia minții. Este pentru prima dată când biroul de presă al universității clujene anunță, printr-un comunicat de presă, o prelegere susținută de un singur student pe o temă în care studentul respectiv nu este specializat.
”Prezentarea analizează statutul modelelor generative de Inteligență Artificială (AI), devenite instrumente universale în activitățile cotidiene, din perspectiva unor entități care ridică probleme filozofice și implicații etice majore. Discuția va abordat problematica AI prin prisma a trei piloni fundamentali: conceptul de sine, experiența subiectivă (conștiința fenomenală) și diversele forme de cunoaștere.
Departe de a furniza răspunsuri definitive, prelegerea constituie o invitație la reflecție și dialog asupra unei teme de actualitate. Elementul de noutate al dezbaterii rezidă în ipoteza că procesele de reflecție și dialog nu mai sunt, în contextul tehnologic actual, apanajul exclusiv al ființei umane. Evenimentul se va desfășura în limba engleză, la sediul Muzeului „Alexandru Duma” (Calea Moților nr. 11, et. 5, sala 502).
Participarea este liberă, comunitatea academică și publicul larg fiind invitați la o dezbatere animată pe marginea provocărilor aduse de noile tehnologii cognitive”, spun reprezentanții universității clujene.
75 de activitate ai Liceului Tehnologic Special “Samus” Cluj-Napoca



