Medicii din cadrul Secției Chirurgie Generală II a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Cluj-Napoca au îndepărtat o tumoră de 25 de kg din abdomenul unui pacient de 71 de ani.

Tumora lipomatoasă cu un diametru de aproximativ 40 de centimetri și o greutate de circa 25 de kilograme comprima organele interne și afecta grav calitatea vieții pacientului, care se chinuia de ani buni din această cauză.

“Intervenția a fost complicată deoarece pacientul prezenta mai multe afecțiuni de natură cardiacă, iar rinichiul drept și o parte din colon au fost excizate odată cu formațiunea tumorală. Acum, la câteva zile după efectuarea intervenției, pacientul este în stare stabilă cu o evoluție favorabilă”, au precizat reprezentanții SCJU Cluj.

Din echipa medicală care a excizat tumora, echipă coordonată de către profesorul Valentin Munteanu, au făcut parte chirurgii Ioana Constantinescu și Florin Mihăileanu. Un rol esențial l-a avut și echipa de Anestezie și Terapie Intensivă, prin medicul Florin Marchiș, care a gestionat cu atenție riscurile asociate stării cardiace fragile a pacientului.

Comments

comments