Cea mai mare instituție de învățământ superior din România, Universitatea Babeș-Bolyai, va avea taxe de studiu majorate. Decizia măririi taxelor va fi discutată în senatul universității clujene luni, 16 februarie 2026. Deja, organizațiile studențești au protestat împotriva măririi taxelor.

Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat. Urmează ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această toamnă într-unul dintre ciclurile de studii (licență, master, doctorat). Studenții actuali ai UBB nu vor fi afectați în niciun fel de majorarea taxelor de admitere și școlarizare până la finalizarea ciclului de studii, iar ei urmează să continue cu taxa valabilă în momentul în care au fost admiși, spun reprezentanții universității clujene.

Rațiunile legale și bugetare care au stat la baza stabilirii noilor cuantumuri au fost discutate cu reprezentanții statutari ai studenților atât la nivelul facultăților, cât și de către conducerea universității, iar majorările vor fi implementate în decursul următorilor doi ani universitari și nu vor depăși alocația bugetară din finanțarea instituțională, respectiv 6.500 de lei / an universitar.

Conform propunerii care va fi supusă votului Senatului UBB, „taxele de admitere și procesare, cele de finalizare de studii se vor majora începând cu anul universitar 2026-2027, iar cele de școlarizare se vor alinia la nivelul alocației bugetare din finanțarea instituțională (finanțarea de bază + finanțarea suplimentară) la valoarea de referință minimă de 6.500 lei (an de referință 2024). Creșterea, dacă este cazul, se aplică în termen de 2 ani cu respectarea unui procent de nimim 50% în primul an.”.

De asemenea, studenții admiși pe locurile cu taxă care își vor plăti integral taxa de studii la confirmarea locului (în cazul studenților din anul I), respectiv până în data de 15 octombrie (pentru studenții din anii mai mari) vor beneficia de reducerea cu 10% a sumei.

Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea taxei de admitere și procesare a admiterii nu va depăși 400 de lei pentru candidații români  și cei din statele membre UE / SEE, în timp ce nivelul maxim al taxei propuse pentru admiterea la doctorat este 500 de lei.

În același timp, majorarea taxelor de școlarizare va fi realizată etapizat, în anii universitari 2026-2027 și 2027-2028, astfel că taxele vor fi aliniate la nivelul alocației bugetare de 6.500 de lei în cazul studiilor de licență și master.

„UBB este universitatea care își susține, conform cifrelor din analizele comparative, cel mai mult studenții în ceea ce privește accesibilitatea costurilor pentru studii și cazare, și se orientează, în aceelași timp și pe sprijinirea masivă a comunității studențești prin burse și asistență financiară acordată din fondurile proprii. Am menținut constant o politică de taxe echilibrată, pentru a încuraja performanța academică, fără a impune bariere financiare ridicate. Majorarea de taxe propusă acum nu va fi aplicată brusc, ci în cel puțin două etape, tocmai pentru a veni în sprijinul studenților cărora încercăm să le oferim constant condiții optime de studiu, acestea necesitând, evident, investiții constante. Cu alte cuvinte, aceste taxe se întorc tot către studenți, prin investiții care să le ofer o experiență optimă în ceea ce privește viața de student”, afirmă conducerea UBB, care mai spune, într-un comunicate de presă primit la redacție, că toate universitățile din România și-au ajustat recent taxele.

Reprezentanții conducerii UBB adaugă că majorarea taxelor s-ar fi impus încă din anul 2019, când au fost constatate primele decalaje între sumele percepute și nivelul alocațiilor bugetare, însă aceste majorări au fost amânate în contextul pandemiei de COVID-19: „Am încercat, în timpul și după perioada pandemiei, și așa dificilă pentru studenții noștri, să menținem taxele la nivelul anterior, deși acest lucru a pus o povară financiară foarte mare asupra bugetului Universității, care, în condițiile creșterii (aproape dublării) costurilor de întreținere și ale utilităților, a trebuit să suporte din bugetul propriu toate aceste cheltuieli, punându-se astfel o presiune foarte mare pe echilibrul bugetar. Cu alte cuvinte, din dorința de a-și proteja cât mai mult studenții, UBB a rămas mult în urma altor universități din punctul de vedere al majorării taxelor, ceea ce ne pune de acum înainte în dificultate în ceea ce privește investițiile suplimentare tocmai în facilitățile pe care le oferim studenților. Altfel spus, nivelul actual al taxelor nu mai acoperă cheltuielile pe care universitatea trebuie să le facă pentru a asigura un nivel ridicat al învățământului la taxă”, spun reprezentanții rectoratului.

Potrivit analizei comparative realizate cu privire la marile universități românești, UBB rămâne universitatea cu cea mai echilibrată politică de taxe din România în anul universitar 2025-2026, care a evitat majorările agresive și a menținut un nivel de taxe situat în jurul sumei de 5.000, spre deosebire de alte universități mari, unde taxele pot ajunge până la 10.000 de lei. În același timp, prin menținerea taxelor doctorale la un nivel de 5.500-7.500 lei (față de taxe care ajung până la 30.000 de lei în alte universități românești), UBB încurajează performanța academică, fără a impune bariere financiare ridicate.

De asemenea, tarifele de cazare stabilite pentru studenții UBB (de la 140 lei) sunt net inferioare altor centre universitare (unde ajung chiar și până la aproximativ 400 de lei), ceea ce constituie un argument puternic pentru atragerea studenților din categorii socio-economice vulnerabile, dar nu numai.

În paralel cu politica de echilibru în ceea ce privește costurile, UBB și-a susținut constant studenții prin alocarea unor sume importante din bugetul propriu pentru susținerea proiectelor studențești, acordarea de asistență socială și alocarea de burse de studiu, dar și a burselor speciale de excelență. Astfel, în perioada 2023-2025, UBB a alocat, din veniturile proprii, peste 20,6 milioane de lei pentru acordarea burselor studențești, în timp ce asistența socială acordată studenților proveniți din medii sau comunități vulnerabile a depășit, în aceeași perioadă, 17 milioane de lei. În aceeași perioadă, UBB a alocat, din bugetul propriu, peste 4 milioane de lei/an pentru suplimentarea fondului de burse, 1,5 milioane de lei pe an pentru finanțarea proiectelor studențești, în timp ce 72 de studenți au beneficiat anual, pe bază de competiție, de burse speciale în valoare lunară de 2.000 de lei acordate pentru performanța în cercetarea științifică, sportivă și cultural-artistică.

Aceste precizări vin după ce liderii mai multor organizații studențești au protestat împotriva intenției conducerii Universității Babeș-Bolyai (UBB) de a majora taxele de școlarizare. Inițiativa majorării acestor taxe ar urma să fie votată în ședința de luni a Senatului UBB.

Deocamdată, această inițiativă a fost criticată deschis de reprezentanții OSUBB. CSUBB, KMDSZ și altele. Liderii studenților spun că decizia de majorare îi afectează atât pe tinerii care urmează să devină studenți ai universității clujene, precum și pe cei care sunt studenți în prezent și care vor să urmeze un alt ciclu de studi, potrivit ClujToday.ro.

Până acum, UBB a menținut o structură de taxe diferențiată, bazată pe costurile reale de școlarizare ale fiecărei facultăți. Deși locurile finanțate de la bugetul de stat rămân principala țintă a candidaților, locurile cu taxă reprezintă o alternativă viabilă pentru mii de tineri care doresc să beneficieze de prestigiul și resursele celei mai mari universități din țară.

Taxele nu sunt uniforme; ele variază semnificativ în funcție de specificul fiecăreia dintre cele 23 de facultăți, resursele tehnice necesare și limba de predare (română, maghiară, germană sau engleză).

Conștientă de presiunea financiară asupra familiilor, UBB a intorud un sistem flexibil de achitare a taxelor:

  1. Plata în tranșe: Studenții nu sunt obligați să achite întreaga sumă la începutul anului, cu posibilitatea de a eșalona plata în 3 sau 4 rate.

  2. Reduceri pentru performanță: Există mecanisme prin care studenții de la taxă care obțin rezultate excepționale pot „glisa” pe locurile de la buget în anul următor.

  3. Burse sociale și scutiri: Pentru cazurile sociale dovedite, universitatea oferă scutiri parțiale sau acces la burse speciale finanțate din venituri proprii.

Pentru studenții din afara Uniunii Europene, regimul taxelor este diferit, iar taxele sunt calculate de obicei în euro. Aceste taxe sunt esențiale pentru bugetul universității și permit investiții în modernizarea amfiteatrelor și a bibliotecilor de care beneficiază toți studenții.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Automatică și Calculatoare, anunță oficial integrarea sa în programul Google Developer Groups on Campus (GDGoC)

Comments

comments

By UP News