Violența extremă între minori este un eșec colectiv, nu doar un act individual. Responsabilitatea este astfel împărțită între familie, școală, comunitate și sistem: printre factorii care duc la acte de violență se numără cei psihologici, cum sunt trauma timpurie sau stima de sine precară, care se manifestă și prin furie, dar și factori sociali și culturali, cum sunt expunerea la agresivitate și acceptarea socială și toleranța la violență, într-un context emotional vulnerabil, prin jocuri video și rețele sociale, reiese dintr-o analiză realizată de experții organizației Salvați Copiii.

Copiii violenți sunt aproape întotdeauna copii răniți. Asta nu justifică violența, dar o explică și arată unde trebuie intervenit.

Violența extremă între copii este un subiect sensibil și complex, iar cercetările arată clar că nu apare „din senin”. De obicei, este rezultatul unei acumulări de factori care nu sunt observați sau sunt minimalizați și astfel ignorați.

1. Factorii psihologici – emoționali și individuali, aceștia țin de modul în care o persoană procesează realitatea și își gestionează propriile impulsuri. Pot fi enumerați aici:

• trauma timpurie: abuzul sau neglijarea în copilărie pot altera dezvoltarea creierului, în special în zonele responsabile cu empatia și controlul impulsurilor, dezvoltând un atașament profund dezorganizat.
• lipsa empatiei: anumite trăsături de personalitate (precum cele antisociale sau narcisice) pot face ca individul să nu simtă suferința provocată altora.
• stima de sine fragilă sau instabilă care se poate transforma în furie cronică, cu o frustrare intensă și incapacitatea de a tolera eșecul, sentiment de nedreptate, iar violența extremă apare uneori ca o reacție la o „rană narcisică” – o umilință percepută care este atât de insuportabilă încât individul simte nevoia să „șteargă” sursa umilinței prin forță.
• capacitate redusă de anticipare a consecințelor și de a discerne între acțiunile reversibile și cele ireversibile.
• tulburări de personalitate sau idei paranoide, cu percepția constantă de amenințare, construindu-și o narațiune de genul: „merită”, „nu am alternativă”, „așa opresc tot”
• consumul de alcool sau droguri, care reduce autocontrolul.

Factori sociali și de mediu: aceștia pot acționa ca un „incubator” pentru comportamentele agresive și pot genera o frustrare cronică ce explodează în violență.

• Percepția sărăciei extreme și a inegalității sociale, interiorizate prin sentimentul de injustiție socială.
• Izolarea socială și alienarea. Copiii care nu se simt conectați la comunitate sau care simt că societatea i-a respins sunt mai predispuși să adopte comportamente destructive pentru a atrage atenția.
• Expunerea la violență și lipsa modelelor pozitive. Martorii la violența domestică sau comunitară învață că forța este singura metodă eficientă de rezolvare a conflictelor sau de obținere a respectului.
• Influența anturajului. Apartenența la grupuri care glorifică violența (găști, grupări extremiste) oferă unui adolescent validarea de care are nevoie pentru a comite acte atroce.
• Bullying sever și repetat care se transformă în bullying cronic.

Factori culturali. Cultura adesea oferă „scenariul” prin care un individ își justifică acțiunile. Aici intră acceptarea socială și toleranța la violență: mass-media, rețelele sociale, jocurile video (în exces și fără context familial) sau discursul public agresiv întâlnit frecvent, care amplifică manifestarea comportamentelor violente în rândul copiii și adolescenții și pot reduce capacitatea acestora la suferința trăită de ceilalți. Nu jocurile sau filmele singure produc violență, ci contextul emoțional în care sunt consumate.

Factori situaționali sau declanșatori. Chiar și persoane relativ stabile pot deveni violente în anumite contexte cum ar fi: umilință publică, escaladarea unor accese de furie ca urmarea a unor conflicte repetate, eșecuri școlare sau relaționale transformate în evenimente percepute ca „ultima picătură”, în lipsa unor mecanisme de rezolvare a conflictelor.

Factori biologici (secundari, dar relevanți). Aceștia nu determină direct violența, dar pot contribui: creierul este hiper-reactiv la vârsta adolescenței, iar cortexul prefrontal (controlul impulsurilor) e insuficient dezvoltat, disfuncții în controlul impulsurilor, anumite leziuni cerebrale, reactivitate crescută la stress, dezechilibre neurochimice (în combinație cu alți factori).

Cum apare violența extremă

De obicei, traseul violenței arată astfel:

Traumă + frustrare → resentiment → ideologie justificativă → factor declanșator → violență

Fără mecanisme de auto-reglare emoțională sau sprijin social, escaladarea devine tot mai probabilă.

Factorii de protecție:

• Relații stabile și de sprijin din partea familiei cu stabilirea de limite clare, manifestarea de căldură emoțională și zero toleranță pentru violență, modele de gestionare calmă a conflictelor.
• Educație emoțională și învățarea empatiei în familie, dar și în mediul școlar.
• Acces la servicii de sănătate mintală, care oferă modalități de prevenire sau intervenție.
• Modele non-violente de rezolvare a conflictelor, prin dezvoltarea rezilienței și însușirea unor mecanisme de autoreglare emoțională.
• Sentiment de sens și apartenență, implicarea adolescenților în luarea deciziilor și rezolvarea de probleme.
• Intervenție rapidă în situațiile de bullying, prin implicarea consilierilor școlari și crearea unui climat de siguranță în mediul școlar.

Într-o țară în care statisticile referitoare la sărăcie infantile și mortalitate la naștere rămân adesea alarmante, Organizația Salvați Copiii România a încetat demult să fie un simplu ONG. A devenit o instituție de importanță națională, un partener strategic pentru spitale, școli și comunități marginalizate, care demonstrează că solidaritatea poate corecta acolo unde politicile publice eșuează.

Lupta pentru viață: dotarea maternităților

Una dintre cele mai vizibile și de impact direcții ale organizației este combaterea mortalității infantile. România se află, din păcate, încă în fruntea clasamentelor europene la acest capitol, însă intervenția Salvați Copiii a schimbat mii de destine.

• Echipamente vitale: Prin campanii de strângere de fonduri devenite simbol (precum Festivalul Brazilor de Crăciun), organizația a dotat peste 100 de unități medicale cu incubatoare, ventilatoare neonatale și monitoare moderne.

• Impact măsurabil: În maternitățile unde Salvați Copiii a intervenit masiv, rata supraviețuirii prematurilor a crescut spectaculos, ceea ce oferă o șansă la viață copiilor care cântăresc uneori mai puțin de un kilogram la naștere.

Educația: Singura cale de ieșire din cercul sărăciei

Salvați Copiii România înțelege că foamea și lipsa accesului la școală sunt fețele aceleiași monede. Prin programul „Festivalul Brazilor de Crăciun” și fondurile atrase prin redirecționarea a 3,5% din impozit, organizația susține mii de copii prin:

1. Grădinițele estivale: Pregătirea copiilor din medii defavorizate pentru integrarea în învățământul primar.

2. After-school-uri sociale: Centre unde copiii primesc o masă caldă, ajutor la teme și consiliere psihologică, prevenind astfel abandonul școlar.

3. Protecția în mediul digital: Prin proiectul Ora de Net, organizația este lider în educarea tinerilor cu privire la pericolele online-ului, de la cyberbullying la exploatare.

Vocea copiilor în fața autorităților

Dincolo de asistența directă, Salvați Copiii joacă un rol crucial de advocacy. Organizația monitorizează constant respectarea drepturilor copilului și pune presiune pe decidenții politici pentru schimbări legislative.

Intervenția în crize: De la pandemie la refugiați

Flexibilitatea organizației a fost testată în ultimii ani. În 2026, Salvați Copiii continuă să gestioneze centre de asistență pentru copiii refugiați din Ucraina,cărora le oferă nu doar hrană, ci și sprijin emoțional într-o limbă pe care o înțeleg, într-un spațiu sigur.

Câți bani a alocat UBB pentru susținerea studenților

Comments

comments