Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a alocat, în acest an universitar, peste 960.000 de lei din fondurile proprii pentru susținerea unui număr de 72 dintre cei mai buni studenți ai săi prin burse speciale pentru activitatea științifică, sportivă și cultural-artistică de excelență.
60 dintre beneficiarii acestor burse au fost selectați pe baza activităților de cercetare științifică. Cu o valoare lunară de 2.000 de lei, bursele sunt destinate studenților cu activitate universitară foarte bună şi performanţe în domeniul cercetării ştiinţifice. Bursele sunt acordate pe perioada desfășurării cursurilor studenților la nivel licență și master selectați în urma unei competiții în cadrul căreia sunt luate în considerare descrierea și susținerea publică a proiectului de cercetare propus de studenții înscriși, lucrările publicate și comunicările științifice, precum și mediile anilor de studii, media obținută la licență sau cea de admitere la master.
De asemenea, 6 studenți beneficiază de burse speciale pentru activitatea cultural-artistică și tot atâția primesc sprijin financiar pentru activitatea sportivă de excelență.
„Cultura competitivităţii pe care încercăm să o menținem ţinteşte spre excelenţă în toate domeniile pe care le abordăm, aceste burse vizând tocmai susținerea studenților competitivi și stimularea performanţei ȋn toate domeniile, fie că vorbim despre cercetarea științifică, excelența ȋn zona cultural-artistică sau despre performanța sportivă”, afirmă reprezentantul UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.
Devenit deja o tradiție, programul de burse speciale pentru activitatea științifică, sportivă și cultural-artistică urmărește să sprijine studenții talentați (nivel licență și nivel master) în a-și dezvolta coerent ideile și proiectele inovatoare și să stimuleze creativitatea în toate domeniile importante ale cunoașterii.
Un model de multiculturalism și diversitate
Ceea ce face ca UBB să fie o instituție aparte în peisajul european este structura sa bazată pe trei linii de studiu: română, maghiară și germană. Această configurație nu este doar o formă de respect pentru istoria orașului, ci un avantaj competitiv uriaș și atrage anual mii de studenți internaționali.
În această perioadă, UBB a făcut trecerea definitivă spre modelul „universității de clasă mondială”, unde cercetarea științifică este motorul principal. Investițiile masive în infrastructură au dus la crearea unor centre de excelență care colaborează cu giganți tehnologici globali.
Spitalul Regional de Urgență din Cluj, pe lista proiectelor prioritare ale Ministerului de Finanțe



