Turismul medical ar putea cunoaște o creștere semnificativă și în acest an în județul Cluj. Există trei factori care influențează această dinamică. Primul este reprezentat de prețurile bune pentru servicii medicale excelente. Cel de-al doilea este reprezentat de faptul că Clujul este bine conectat prin zboruri directe de mari orașe europene. Cel de-al treilea este reprezentat de faptul că marile firme de asigurări din țări precum Germania au acceptat să deconteze tratamentele efectuate în România, potrivit ClujInsider.ro.
Turismul medical din zona Clujului are trei piloni principali: chirurgia plastică, stomatologia și oftalmologia. În domeniul chirurgiei plastice, pentru pacienții din Occident, este mai ieftin să vină în România, să se trateze, să se cazeze, să își plătească mesele și să se relaxeze decât să se opereze în țări precum Germania. În perioada sărbătorilor de iarnă, clinicile clujene lucrează la capacitate maximă, deoarece mulți pacienți preferă să își folosească zilele libere pentru a-și rezolva problemele de sănătate, spune medicul Adrian Lupșe.
În domeniul stomatologiei, mulți pacienți preferă să vină în România deoarece sunt preluați pe loc, fără liste de așteptare, spune medicul Sorina Matei.
În domeniul oftalmologiei, pacienții străini vin pentru operații dificile, spune medicul Teodor Tomi.
Specialiștii în domeniul medical spun că clinicile românești sunt dotate la standarde occidentale, iar prețurile sunt semnificativ mai mici decât în Marea Britanie, Germania sau țările scandinave.



