Școala din localitatea clujeană Cornești va beneficia de o nouă centrală termică.

Pentru achiziția acesteia s-a alocat suma de 30.000 de lei din fondul de rezervă al forului administrativ clujean.

Alocarea sumei este justificată de necesitatea înlocuirii urgente a vechii centrale termice, afectată de numeroase defecțiuni tehnice, iar costul reparației depășește costul achiziției unei centrale noi.

Actuala centrală termică a fost achiziționată de Primăria comunei Cornești în urmă cu aproximativ 10 ani, aceasta înregistrând în ultimii ani un grad de uzură fizică accentuat. Din acest motiv, având în vedere faptul că administrația locală nu dispune de suma necesară pentru înlocuirea centralei, aceasta a solicitat sprijin Consiliului Județean Cluj.

Noua centrală termică este una cu o putere de 150 kW și va asigura condiții optime de încălzire, eficiență energetică și continuitate în desfășurarea procesului educațional din cadrul Școlii Gimnaziale Cornești.

Comments

comments