În urma unor verificări efectuate de reprezentanții Primăriei comunei Râșca la școala din localitate, au fost constatate mai multe defecțiuni majore, care pun în pericol în pericol desfășurarea procesului educațional, mai ales în perioada sezonului rece.

Problemele constatate au fost:
– centrală termică nefuncțională;
– infiltrații de apă în pardoseală și parchet deteriorat;
– gresie în stare deplorabilă pe scări;
– tencuială exterioară deteriorată;
– sistem de scurgere a apei de ploaie, degradat;
– curte impracticabilă în zilele ploioase.

Pentru rezolvarea acestor probleme care afectează în mod direct siguranța, confortul și sănătatea elevilor din Râșca, din fondul de rezervă a forului administrativ județean clujean au fost alocați 200.000 de lei. Acești bani vor fi folosiți, prioritar, pentru rezolvarea sistemului de asigurare a căldurii în sălile de clasă. Astfel, va fi achiziționată o nouă centrală termică, de 110KW, urmând ca, în funcție de banii rămași, să fie realizate și celelalte lucrări, în ordinea priorității: schimbarea parchetului în sălile de clasă și a gresiei pe holuri și scări, reabilitarea fațadei, înlocuirea sistemului de scurgere a apei, realizarea de alei pavate în curtea școlii, etc.

Comments

comments