Trei microbuze școlare electrice au fost puse la dispoziția elevilor din comunele Mica, Mintiu Gherlii și Viișoara.
Acestea au fost achiziționate suplimentar în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă ”Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj” finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Acest lucru a devenit posibil ca urmare a economiilor, în valoare de 2.046.895,20 lei, rezultate în urma achiziției precedentelor 34 de microbuze școlare.
Cele trei noi microbuze sunt electrice, prietenoase cu mediul, eficiente din punct de vedere energetic și au o capacitate de 16+1 locuri. Acestea sunt dotate cu facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități/mobilitate redusă și beneficiază, printre altele, de tehnologii de siguranță modernă care oferă șoferului asistență pentru evitarea unor situații care pot conduce la accidente rutiere.
Înainte de aceste trei microbuze electrice, din fonduri nerambursabile, au mai fost achiziționate 65 de microbuze școlare electrice, la standarde europene, de care beneficiază deja elevii din județ. Acestora li se adaugă alte nouă microbuze sau autobuze achiziționate din fondurile alocate din bugetul Consiliului Județean Cluj.



