Proiectul de modernizare a două corpuri de clădire ale Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa a fost finalizat.
Lucrările au vizat atât pavilionul în care se desfășoară activități de ergoterapie, cât și corpul de clădire în care se află centrala termică ce deservește acest pavilion.
În valoare totală de 2.587.445 lei, cu TVA inclus, investiția a fost finanțată din bugetul Consiliului Județean Cluj și din fondurile proprii ale instituției spitalicești.
Printre lucrările care au fost realizate se numără înlocuirea tâmplăriilor interioare și exterioare, refacerea termosistemului exterior, reparații la învelitoare, înlocuirea jgheaburilor și a burlanelor, ignifugarea lemnăriei și amenajări exterioare în zona celor două clădiri. De asemenea, au fost efectuate operațiuni constând în refacerea instalațiilor electrice, termice și sanitare, finisaje la interior și exterior, montarea unei noi centrale termice, precum și a unor noi corpuri de iluminat și obiecte sanitare. Totodată, pavilionul de ergoterapie a fost dotat cu mobilier modern, necesar pentru desfășurarea activităților de ergoterapie și terapie ocupațională pentru pacienți.
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a finalizat procedura de recepție a lucrărilor, etapă ce are rolul de a confirma calitatea și conformitatea acestora.
Ergoterapia sau terapia prin muncă face parte din acțiunea complexă de recuperare și reintegrare socio-profesională și se adresează mai ales bolnavilor psihic cu o simptomatologie prelungită sau cronică. Ea se desfășoară în contextul terapeutic general și este susținută de psihoterapie. Munca este un factor terapeutic cu efecte favorabile evidente care se aplică în condiții adaptate la posibilitățile bolnavului, la stadiul și evoluția bolii sale.
În urma procesului de retrocedare a clădirii castelului, la Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa s-a demarat un amplu proces investițional, astfel că a fost construit un pavilion ultramodern, cu o capacitate de 80 de paturi de cazare, dotat cu farmacie, sală de mese, bucătărie, spălătorie, săli de tratament, cabinete medicale etc., acest obiectiv fiind recepționat în anul 2020.
În a doua etapă, s-a început proiectarea celui de-al doilea pavilion, cu o capacitate de 120 de paturi, saloane de izolare psihiatrică specifice patologiei medicale, săli de așteptare, cabinete medicale și alte facilități esențiale, conforme cu standardele în domeniu, costurile aferente serviciilor de proiectare fiind suportate din bugetul forului administrativ județean. În valoare de peste 36 de milioane de lei, cu TVA inclus, proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti și se află în etapa de evaluare.
Totodată, instituția medicală și-a dezvoltat structura organizatorică prin înființarea și amenajarea Ambulatoriului Integrat, cu un cabinet în specialitatea psihiatrie și un cabinet de medicină internă.
Nu în ultimul rând, spitalul a inițiat demersurile necesare pentru construirea unui pavilion administrativ cu spații de birouri aferente personalului TESA, ateliere și vestiare pentru personalul de întreținere și deservire, dar și depozite necesare desfășurării activității.



