Candidații care au susținut proba scrisă la concursul de Titularizare în Învățământ 2025 au primit rezultatele.
Astfel, potrivit Ministerului Educației, la nivel național, 41 de candidați au obținut nota maximă.
La nivelul județului Cluj, un singur candidat a obținut a luat nota 10 la proba scrisă, însă, județul nostru se află pe prima poziție în clasamentul național, la rata promovabilității examenului.
Mai exact, în județul Cluj notele peste 7 obținute de către candidații care au susținut proba scrisă, îl reprezintă un procent de 52%, iar 614 candidați au obținut note între 5.00 și 6.99.
Numărul candidaților, din Cluj, care nu au reușit să promoveze examenul cu nota minimă de 5.00, este de 237 de persoane.
Contestațiile candidaților nemulțumiți de rezultatele obținute se pot depune la sediile Inspectoratelor Școlare Județene sau prin mijloace electronice la adresele comunicate public de fiecare Inspectorat Școlar, pe 22 iulie, după afișarea rezultatelor și pe 23 iulie, până la ora 12:00.



