Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 10 iulie 2025, rezultatele finale înregistrate la examenul de Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, după soluționarea contestațiilor, pentru sesiunea iunie-iulie 2025.
La nivelul județului Cluj au fost depuse 885 de solicitări pentru reevaluarea lucrărilor scrise, în cadrul examenului de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2025.
În urma reevaluării lucrărilor contestate, procentul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 92,15% (4.992 candidați), în creștere, față de rezultatele inițiale 92,09% (0,06%).
Au fost depuse 885 de solicitări pentru reevaluarea lucrărilor . Dintre acestea, 565 de lucrări reevaluate au primit note mai mare, decât în evaluare inițială, 234 de lucrări au înregistrat note mai mici, în raport cu evaluarea inițială, iar 86 de lucrări scrise contestate, nu au înregistrat modificări ale notelor acordate inițial.
Rata de participare în județul Cluj a fost de 96,85%, adică 5.417 candidați prezenți, în sesiunea iunie–iulie 2025.
Ca urmare a publicării rezultatelor finale, numărul mediilor de 10 la examenul de Evaluare Națională 2025 este 4 (cu o medie mai mult decât înainte de contestații). Cei 4 elevi clujeni care au încheiat examenul național de Evaluare Națională 2025 cu media generală 10 (zece) provin de la următoarele unități de învățământ preuniversitar:
LICEUL TEORETIC „ELF” CLUJ-NAPOCA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN BOB” CLUJ-NAPOCA
LICEUL TEORETIC „NICOLAE BĂLCESCU” CLUJ-NAPOCA
LICEUL TEORETIC „AVRAM IANCU” CLUJ-NAPOCA
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media generală de admitere se calculează considerând 100% media de la examenul de Evaluare Națională 2025.
Pentru admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2025-2026, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții claselor a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de către diriginți are loc în perioada 14-21 iulie 2025, în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Cluj, conform programărilor realizate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar.
Repartizarea computerizată a absolvenților claselor a VIII-a, în învățământul liceal de stat, are loc în data de 23 iulie 2025 și se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, cu respectarea ordinii opțiunilor elevilor din fișele de înscriere. Ulterior repartizării computerizate, în perioada 24-29 iulie 2025 candidații depun dosarele de înscriere la unitățile la care au fost repartizați.
Toate informațiile și detaliile cu privire la admiterea în învățământul liceal de stat, învățământul vocațional și învățământul profesional, dual, precum și Broșura ADMITERE 2025, sunt disponibile și pot fi consultate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj_
_https://www.isjcj.ro/descarca/17306



