Deputatul PSD și chirurgul clujean, Patriciu Achimaș-Cadariu, este de părere că îngrijirile paliative în România reprezintă o urgență a sistemului de sănătate în condițiile în care, potrivit datelor oficiale, aproximativ 90 la sută dintre pacienții care decedează din cauza cancerului și a altor afecțiuni ar avea nevoie de îngrijiri paliative în ultimul an de viață.
Îngrijirile paliative sunt destinate pacienților care se confruntă cu afecțiuni incurabile, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții acestora. Profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu a spus că, în prezent, majoritatea pacienților nu beneficiază de sprijinul necesar, ceea ce duce la suferință inutilă și la o calitate a vieții scăzută.
Soluția avansată de chirurgul Institutului Oncologic din Cluj este crearea de centre de îngrijiri paliative cu personal specializat, separate de spitale.
“Discutăm și în raport cu Planul Național de Control și Combatere a Cancerului. Parțial, acest plan vine și cu soluții. Dar una este să ai o lege și alta este să fie transpusă în practică. Așteptăm încă acest lucru, cum așteptăm și alte legi importante, cum ar fi legea diabetului și altele care nu au fost implementate. E nevoie să asigurăm un final demn pentru astfel de pacienți, lipsit cât se poate de simptome neplăcute. Durerea este doar unul dintre acestea”, a spus profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a coordonat științific Planul Național de Control și Combatere a Cancerului.
Chirurgul IOCN a vorbit despre necesitatea unei reforme a sistemului de sănătate din România care ar avea ca efect crearea de centre de îngrijiri paliative.
“Atunci când știm că o mare parte din spitale nu produc sănătate și consumă niște bugete inutil, poate ar trebui să regândim însăși funcționarea acestora, adică să convertim o parte dintre ele în centre de paliație de care este mare, mare nevoie și acest lucru este bine să se facă cât mai aproape de casa pacientului”, a adăugat Patriciu Achimaș-Cadariu.