În județul Cluj, rata de promovare a examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august 2024, este de 29,61%. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, toate promoțiile, inclusiv candidaţii eliminaţi.
Din totalul celor 212 candidați promovați în această sesiune a examenului național de bacalaureat, 147 fac parte din promoţia curentă, iar 65 aparțin promoţiilor anterioare. Rata de succes pentru promoția curentă, 2023-2024 este de 28,88 %. În cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați este de 31,40 %.
Pentru susținerea probelor scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august 2024 s-au înscris 818 candidați. Din totalul celor înscrişi, 716 candidați s-au prezentat la aceste probe, 510 candidați din promoția curentă și 207 din promoţiile anterioare. În județul Cluj a fost eliminat pentru fraudă, tentativă de fraudă un singur candidat. Acesta nu se va putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 26 august 2024, ora 12:00, în cele patru centre de examen organizate la nivelul județului Cluj şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), afișarea rezultatelor s-a realizat prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Eventualele contestații pot fi depuse astăzi, în centrele de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierele centrelor de examen. În acest sens candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate vineri, 30 august 2024.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.