Colegiul Medicilor din România (CMR) a solicitat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) reintroducerea, extinderea şi îmbunătăţirea mecanismului suplimentar de plată pentru Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), conform Agerpres.
Solicitarea pentru asistenţa medicală spitalicească a fost înaintată pentru a asigura premisele funcţionării sustenabile a secţiilor de ATI şi a spitalelor.
Costurile de tratament în secţiile de terapie intensivă, pentru un singur pacient, sunt cuprinse, în prezent, între 1.800 şi 2.800 de lei pe zi, în funcţie de nivelul spitalului şi complexitatea patologiei tratate.
Potrivit sursei citate, finanţarea actuală acoperă costurile de tratament pentru cel mult şapte-nouă zile, ceea ce indică o necesitate clară de identificare a unor mecanisme suplimentare de finanţare a cazurilor extreme (foarte grave), cu o durată de spitalizare prelungită în secţiile de terapie intensivă.



