Ministerul Educației a anunțat că a doua etapă de admitere la liceu 2024 a început vineri, 2 august, odată cu afișarea centrului de admitere și a situației locurilor rămase libere.
Cererile de înscriere se depun în perioada 12-14 august, iar repartizarea are loc pe 19 și 20 august.
Totodată, Inspectoratul Școlar Județean din Cluj precizează că și în această etapă se pot susține probe de aptitudini/probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă, după următorul calendar:
– 5 august 2024 – înscrieri pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;
– 6-7 august 2024 – desfășurarea probelor;
– 8-9 august 2024 – afișarea rezultatelor și soluționarea eventualelor contestații (vezi mai jos calendarul complet).
În a doua etapă de admitere în ciclul liceal se pot înscrie candidații care:
– au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen;
– au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini;
– au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua;
– nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat;
– sunt pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă;
– absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.