Peste 700 de persoane au răspuns apelului lansat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și au donat sânge în cele cinci zile ale campaniei „Donăm împreună, UBBEAR dă startul!” organizate de în perioada 8-12 aprilie 2024.

Campania s-a încadrat în programul strategic UBBMed, lansat la finalul anului 2023 de Universitatea Babeș-Bolyai în vederea implicării active în dezvoltarea politicilor publice și a cercetărilor avansate în domeniul sănătății.

„Ne bucură că numărul donatorilor a crescut de la an la an, iar oamenii au înțeles cât e de important să doneze sânge. Nu doar pentru persoanele care au nevoie de el în spitale, ci și pentru donatori. Noi am ajuns acum la cea de-a 13-a ediție, iar ceea ce am încercat și credem că am și reușit a fost să organizăm mai mult decât o simplă campanie de donare de sânge. Ne-am dorit să informăm, să formăm un comportament constant în sensul donării de sânge și se pare că am reusșit. Studenții noștri voluntari au fost prezenți la fiecate ediție, cu o săptămână înaintea eveimentului de donare, în toate facultățile și pe străzile din zona centrală a Clujului pentru a informa oamenii cu privire la desfășurarea campaniei și la beneficiile pe care le aduce donarea de sânge”, afirmă reprezentanții UBB.

Persoanele care au dorit să doneze sânge în cadrul campaniei UBB s-au înscris cu aplicația BlooDoChallenge, dar și intervalele orare din calendarul special creat de UBB.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply