Echipa Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se află într-o vizită academică la University of North Carolina (UNC), urmărind întărirea relațiilor de colaborare și a parteneriatelor cu universitățile americane, dar și coagularea comunității de alumni a UBB de pe continentul nord-american.

Vizita va cuprinde:

  • (1) Întâlniri academice la nivel strategic (rector/decani).
  • (2) Finalizarea programului de Executive Education „Managing Innovation” pentru a doua generație – un grup de specialiști de la companii din țară (ex. Brandocracy, Kaufland, Lidd), program condus și certificat de UNC (împreună cu UBB).
  • (3) Dezvoltarea colaborărilor în psihologie (în domeniul academic și clinic) și în UBBMed.
  • (3) Schimb de bune practici în zona Grădinilor Botanice.
  • (5) Întâlnirea rectorului UBB cu alumni UBB din SUA (în Centrul Rizzo, pus la dispoziție de UNC).

„Colaborările cu universitățile americane au fost mereu numeroase și importante pentru UBB, dar acestea s-au realizat mai mult la nivel individual și/sau de proiecte specifice. În acest nou mandat mutăm colaborarea la nivel de programe complexe și începem cu programe strategice ale UBB inițiate în primul mandat (ex. Executive Education, UBBMed, UBB Alumi, UBB Entrepreneurship). Le mulțumesc colegilor implicați în organizare: decanul Răzvan Mustață (componenta Executive Education și cadrul mai general al vizitei, alături de profesorul Wayne Landsman de la UNC), prorectorul Alexandra Muțiu (componenta UBB Alumni) și prorectorul Szasz Levente (componenta de UBB Entrepreneurship și UBBMed). Mă bucur că UBB devine un vehicul prin care persoanele la nivel executiv din țară intră în programe de training de tip „world-class”, iar componentele competitive ale UBB se dezvoltă prin raportare la cele mai avansate practici internaționale. Sunt extrem de încântat că una dintre cele mai puternice universități americane (ex. a patra între universitățile publice americane în US News) este un partener strategic în acest angajament al UBB”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *