Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz organizează joi, 4 aprilie, 2024, începând cu ora 13:00, Concursul județean pentru elevii cu cerințe educative speciale din clasele II-VIII “Sunt și eu mic matematician”.

Proiectul, aflat la a opta ediție, implică peste 150 de elevi și 30 de cadre din școlile speciale din județul Cluj.

Activitatea vizează creșterea adaptabilității elevilor cu dizabilități la cerințele școlare prin valorizarea abilităților dobândite anterior și aplicarea competențelor deținute în viața de zi cu zi, dirijându-i pe aceștia spre identificarea, descoperirea și investigarea unor elemente din mediul înconjurător, din viața cotidiană apropiată lor, apelând la exerciții aplicative specifice matematicii.

Prin adaptarea la cerințe școlare crescute, învățarea prin cooperare, dezvoltarea capacităților de comunicare și creșterea gradului de socializare a cursanților, acest proiect asigură integrarea școlară și socială a tinerilor cu dizabilități, urmărește valorizarea lor, o dezvoltare personală armonioasă și creșterea rezultatelor în domeniul învățării.

Premierea va avea loc în data de 4 aprilie, la ora 16:00.

Comments

comments

Leave a Reply